Furnizorii concurențiali pot să-și păstreze clienții casnici, chiar să câștige clienți de la FUI. ANRE le dă șansa să devină FUI opționali cu data de 1 martie și să furnizeze energie la prețuri reglementate

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Furnizorii concurențiali pot să-și păstreze clienții casnici, chiar să câștige clienți de la FUI. ANRE le dă șansa să devină FUI opționali cu data de 1 martie și să furnizeze energie la prețuri reglementate
  • Reprezentanții ANRE speră că astfel se va dezvolta concurența între furnizorii desemnați în fiecare zonă de rețea, pe perioada de desemnare
  • O condiție este ca furnizorul să aibă cel puțin 2000 locuri de consum deservite la nivel național în anul anterior!

Furnizorii din piața concurențială au posibilitatea să-și păstreze clienții finali casnici în portofoliu dacă optează să devină furnizori de ultimă instanță opționali cu data de 1 martie. Clienții finali casnici, aflați în portofoliul unui furnizor concurențial, rămân în portofoliul operatorului economic respectiv, dacă optează pentru tarife reglementate și dacă operatorul economic respectiv este desemnat în calitate de FUI opțional, se precizează într-un document al ANRE.

 

Urmare a schimbărilor aduse cadrului de reglementare, în vederea aplicării prevederilor OUG nr.114/2018, ANRE a modificat și Regulamentul de selecție concurenţială în vederea desemnării furnizorilor de ultimă instanță, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr.26/2018.

Potrivit noului Regulament, ANRE anunță că dă posibilitatea actualilor furnizori concurenţiali care îndeplinesc criteriile de eligibilitate/selecţie, de a desfăşura o nouă activitate, respectiv furnizarea energiei electrice la clienţii beneficiari de serviciu universal (inclusiv pentru clienții casnici care beneficiază de tarife reglementate), prin desemnare cu patru luni inainte, cu drepturi şi obligaţii stabilite.

Prin urmare, procesul de selecție concurențială în vederea desemnării în calitate de furnizori de ultimă instanță opționali se va desfășura cu 4 luni înainte de data prevăzută prin regulamentul în vigoare, adică începând cu data de 1 martie, comparativ cu 1 iulie în prezent.

Reprezentanții Autorității apreciază că astfel va crește numărul de furnizori care asigură furnizarea energiei electrice clienților finali beneficiari de serviciul universal, în contextul aplicării, de la 1 martie 2019, a tarifelor reglementate pentru clienții casnici. Ba, mai mult, se va dezvolta concurența între furnizorii desemnați în fiecare zonă de rețea, pe perioada de desemnare, după cum se afirmă în documentul ANRE.

Ca să devină FUI opțional, furnizorul concurențial trebuie să aibă un număr de cel puțin 2000 locuri de consum deservite la nivel național în anul anterior.

Față de regulamentul în vigoare, noul regulament pregătit de FUI prevede următoarele modificări, aferente FUI opționali:

– modificarea perioadei normale de desemnare, care începe de la 1 martie, comparativ cu 1 iulie în prezent;

– modificarea, în consecință a calendarului de desemnare, care se va finaliza prin emiterea deciziilor de desemnare FUI opționali până la data de 25 februarie a ficărui an;

– eliminarea prevederilor referitoare la raportul urban/rural;

– eliminarea prevederilor referitoare la posibilitatea FUI opțional de a refuza, motivat, solicitările clienților casnici de acordare SU;

– excepții pentru perioada de desemnare 1 martie 2019-29 februarie 2020, privind calendarul de desemnare, astfel încât emiterea deciziilor de desemnare FUI opționali să se realizeze până în data de 28.02.2019;

– excepții de la noile prevederi, aplicabile FUI opțional desemnat anterior datei de intrare în vigoare a prezentului ordin;

– stabilirea, pentru FUI opțional desemnat anterior datei de intrare în vigoare a prezentului ordin, în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute în regulament, a unei perioade de desemnare tranzitorii, cuprinsă între data de 1 iulie 2019 și 29 februarie 2020.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *