Operatorii economici, titularii de licență de furnizare energie electrică, au obligaţia de a transmite ANRE, până la data de 10 august 2018, raportările pentru semestrul I 2018, referitoare la consumul şi preţurile medii pentru energia electrică facturată clienţilor finali.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE reamintește operatorilor că trebuie să transmită raportările, în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordinul nr. 33/2013 privind modificarea Ordinului președintelui ANRE nr. 117/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind raportarea informațiilor referitoare la consumatorii industriali de gaze naturale și a Metodologiei privind raportarea informațiilor referitoare la consumatorii de energie electrică,
ANRE solicită furnizorilor de energie să încarce pe portalul Autorității aceste raportări, în conformitate cu noua versiune a machetei aferente. Documentele originale, însoţite de o adresă de înaintare, vor fi transmise prin servicii poștale sau de curierat, se precizeaă în anunțul ANRE.