Gala „Licence for a Better World” – 20 de personalități au primit Premii de Excelență

Publicat pe Categorii Evenimente, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Gala „Licence for a Better World” – 20 de personalități au primit Premii de Excelență

Gala „Licence for a Better World”, desfășurată pe 11 iunie la Palatul Regal, a celebrat puterea liderilor dedicați în construirea unei lumi mai bune și a recompensat excelența prin acordarea mai multor distincții în domenii precum Securitate Națională, Cercetare, Energie, Lidership, Diplomație, Sănătate, Social sau Cultură.

Al XXIII-lea eveniment din cadrul proiectului național „Împreună Protejăm România”, lansat în anul 2020, Gala a fost organizată de Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno și a încheiat seria conferințelor „Bucharest Leaders Summit: Licence for a Better World”, derulate în perioada 3 aprilie-14 mai 2024.

Într-un ambient elegant și rafinat și în prezența a numeroase personalități de excepție din România, Gala și-a propus nu numai să recunoască excelența, ci și să inspire și să motiveze o nouă generație de lideri care să preia ștafeta în conturarea unui viitor mai luminos pentru toți.

Prezentatorul evenimentului a fost Cristian Șelaru, de la Institutul Național de Statistică.

În cadrul Galei, au transmis mesaje distinși reprezentanți oficiali, precum Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății; Sorin-Mihai Cîmpeanu, Vicepreședintele Senatului României; Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO; Dr. Carmen Orban, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-ministrului României, Florin-Marian Spătaru, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-ministrului României, Maria-Manuela Catrina, Adjunct al Directorului Directoratului Național de Securitate Cibernetică, General (r) Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării 1 decembrie 2019- 30 noiembrie 2023, Tudorel Andrei, Președintele Institutului Național de Statistică.

Componența juriului a fost, de asemenea, una de excepție: Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială; Maria-Manuela Catrina, Adjunct al Directorului Directoratului Național de Securitate Cibernetică; Ionel-Sorin Bălan, Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale; Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale; Cristin Nicolae Popa, Director Monitorizare și Control ANCOM; Vasile Cârstea, Director General Depogaz; Valentin Silivestru, Președinte-Director General INCD Turbomotoare Comoti; Georgiana-Ramona Dabija, Director Agenția Națională Antidrog; Cristina Stepănescu, Director General ANITP; Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România; Cătălin Radu, Director General Bristol Myers Squibb România; Ciprian Teleman, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, decembrie 2020-septembrie 2021; Tudorel Andrei, Președintele Institutului Național de Statistică.

Domeniul Securitate Națională s-a bucurat de o atenție specială, cu un număr important de distincții acordate. Astfel, au fost recompensați cu diplome de excelență:

     Contraamiral de flotilă Auraș Liviu Coman, Comandantul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” ‒ Diplomă de Excelență în Securitate Maritimă

Comandor Adrian Dincă, Comandantul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” ‒ Diplomă de Excelență pentru Contribuții Remarcabile la Componenta Navală a Exercițiului Sea Breeze

Comandor Gabriel Goagă, șef oficiu în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene ‒ Diplomă de Excelență pentru  Participarea la Misiuni Internaționale pentru Asigurarea unui Climat de Pace

Col. Lt. Ionuț Dinu, Comandant Batalion 285 Artilerie ,,Vlaicu Vodă” /Brigada 282 Blindată, Statul Major al Forțelor Terestre ­‒ Diplomă de Excelență pentru  Contribuția Deosebită în Dezvoltarea Programului de Înzestrare Sistemul Obuzier Autopropulsat cal. 155 mm

Cpt. Antoniu-Alexandru Felderean, Comandant companie tancuri/Batalionul 814 Tancuri ,,Mihai Vodă”/Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, Statul Major al Forțelor Terestre ‒ Diplomă de Excelență pentru Profesionalismul de Excepție și Capacitatea de Organizare și Conducere a Activităților Specifice.

Constantin Pintilie, Director General BlueSpace Technology, a primit Diploma de Excelență pentru Proiectarea, Dezvoltarea și Lansarea VLAH – Prima Mașină de Luptă din Gama Autovehiculelor Tactice Blindate de Tip Ușor.

De asemenea, în domeniul Cercetării, Sorin-Gabriel Tomescu, cercetător științific în cadrul INCD Turbomotoare COMOTI, a primit Diploma de Excelență pentru Aportul la Dezvoltarea Soluțiilor Performante de Comprimare a Gazului Natural prin Utilizarea Compresoarelor cu Șurub.

În domeniul Energie, diplomele de excelență au revenit următoarelor personalități:

Claudia Griech, Director General E.ON Energie România ‒ Diplomă de Excelență pentru Soluții Energetice și Susținere a Comunităților, înmânată de Florin-Marian Spătaru, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-ministrului României

Bogdan Belciu, Partener și Cofondator Valorem Management Consulting ‒ Diplomă de Excelență pentru Viziune și Analiză Strategică în Domeniul Energetic, înmânată de Elisabeta Ghidiu, Director Departament Strategie și Management Corporativ al Transgaz.

Și excelența în domeniul Leadershipului a fost recunoscută prin acordarea următoarelor distincții:

Diplomă de Excelență pentru Leadership în Managementul Infrastructurii de Date: Robert Anton Atanasescu, șef sector administrare baze de date STS

Diplomă de Excelență pentru Leadership în Prevenirea Consumului și a Traficului de Droguri: Radu Pop, Expert Prevenire Agenţia Naţională Antidrog

În domeniul Sănătate, au fost premiate personalități precum: Dr. Cristian Grasu, Președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România- Diplomă de Excelență în Sănătate Publică, Dr. Răzvan Boberis, CEO Clinica 32, Medic specialist chirurgie dento alveolară, master implantologie ‒ Diplomă de Excelență pentru Leadership în Implantologie Dentară, Sorin Alexandru Oprea, Sănătatea Press Group ‒ Diplomă de Excelență în Comunicare Medicală, înmânate de Laszlo Borbely, Consilier de Stat, Șeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, iar Dr. Ina Șoșoacă, Medic Dermatolog, Doctor în Medicină, Trainer Internațional, Director Medical Silhouette‒a primit Diplomă de Excelență pentru Contribuția la Dezvoltarea Medicinii Estetice în România, înmânată de Diana Baicu, cofondator TopLine România

În domeniul Cultural, Laszlo Borbely, Consilier de Stat, Șeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a înmânat Diplomă de Excelență pentru Măiestrie Artistică și Contribuție Culturală pentru Monica Anghel, cântăreață și actriță- și Diplomă de Excelență pentru Contribuții Remarcabile în Dialogul Intercultural, pentru András László Kósa, Directorul Institutului Liszt, Centrul Cultural Maghiar București ‒ iar Alfredo Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei în România, a înmânat Diplomă de Excelență pentru Perseverență și Dăruire Artisticăpentru Kristina Cepraga, actriţă, regizoare şi producătoare de film.

Călin Coșar, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, a fost recompensat cu Diploma de Excelență pentru Consolidarea Relațiilor Economice dintre România și Israel, înmânată de Rami Teplitskiy, Vice-Ambasadorul Statului Israel în România.

De asemenea, Claudia Victoria Nicolae, Director General al Agenției Naționale de Presă Agerpres, a primit Diploma de Excelență pentru Rezultate Deosebite în Colaborarea cu Instituții Media Internaționale, înmânată de Adrian-Victor Vevera, Director General al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică- ICI București.

Ceremonia de premiere a fost completată de mai multe momente cultural-artistice, care au adus pe scena Galei atât muzica, cât și dansul.

Astfel, programul muzical a fost asigurat de soprana Mediana Vlad, de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, fiica ei, Timeea Vlad-Oprea și saxofonistul Robert Roșoga, în timp ce Raluca-Alexandra Jercea și Marian-Cristian Șușu, balerini la Opera Națională, au încântat invitații cu un spectacol de balet.

Programul evenimentului a inclus și o prezentare de modă Adelaida Design.

Gala „Licence for a Better World” a reprezentat un prilej de a reînnoi angajamentul nostru comun pentru progres și inovație continuă.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *