Viceprim-ministrul Costin Borc a inspectat în acest week-end stadiul lucrărilor la proiectul de interconectare Giurgiu – Ruse. Ministerul Economiei a informat, printr-un comunicat, că ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a efectuat, sâmbătă, o vizită de lucru la șantierul interconectorului de gaze naturale Giurgiu-Russe, unde s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor implicate în proiect: Transgaz, Inspet și Habau.
Sursa foto: Ministerul Economiei
La subtraversarea efectivă a Dunării de la Comasca, viceprim-ministrul Costin Borc a asistat la începerea tragerii conductei principale a forajului executat pe sub Dunăre. În calitate de invitat, a participat și directorul general al Socar Petroleum SA Hamza Karimov, companie cu care TRANSGAZ are încheiat un memorandum de colaborare și schimb de experiență. Lucrarea de subtraversare se va finaliza în după-amiaza zilei de duminică 25.09.2016, fapt ce înseamnă conectarea sistemului de transport dintre România și Bulgaria, potrivit comunicatului ministerului.
Apoi, Borc a fost la Stație de Măsurare a Gazelor Giurgiu, stație care permite circulația gazelor în ambele sensuri, curgere bidirecțională care a fost dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde mc/an în ambele sensuri. Din Stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500mm, în lungime de 5,1 km până de la grupul de robinete Comasca (România). Lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca până la grupul similar de la Marten (Bulgaria). Este cea mai mare lucrare de acest gen din România și Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat, se preciează în comunicatul ministerului.
Interconectorul România-Bulgaria a fost finanțat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane afectate lucrărilor de pe malul românesc și 13 milioane de euro pentru partea bulgară, având termen de finalizare 31 decembrie 2016. În primul an, odată cu buna funcționare a conductei, în baza acordurilor încheiate, Transgaz va asigura un debit de 0,5 miliarde la o presiune de 29 de bari la graniță.
Proiectul de interconectare România – Bulgaria este singurul proiect prin care se poate asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Conducta de gaz din Bulgaria în Austria, via România şi Ungaria (BRUA – PCI 7.15, proiect de interes comun conform primei liste PCI) are o importanţă deosebită la nivel regional astfel incat după punerea în funcţiune, conducta va asigura integrarea surselor de gaze naturale din Coridorul Sudic cu pieţele din Europa Centrală şi de Vest.
Proiectul BRUA (împărţit în două faze conform recomandării CESEC), face parte din Planul de dezvoltare al SNTGN Transgaz în perioada 2014-2023 şi se regăseşte pe lista actualizată a proiectelor de interes comun adoptată de Comisia Europeană. Conducta „Țărmul Marii Negre-stația de comprimare gaze Podișoru” este de asemenea proiect de interes comun al Uniunii Europene și face legatura cu BRUA prin preluarea potentialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagra.