România va deveni exportator de gaze la mijlocul anului viitor, compania Black Sea Oil & Gas urmând să înceapă producția de gaze în Marea Neagră, a anunțat președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț.
„De anul viitor, o nouă sursă de gaze naturale importantă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, va intra în activitate, este vorba de structura gazelor descoperite în Marea Neagră. Operatorii și investitorii din zona respectivă ne-au prezentat că, începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra în producție o structură nouă „, a spus Havrileț, citat de Agerpres.
Compania Black Sea Oil & Gas a concesionat două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican.Black Sea Oil & Gas (BSOG), deținută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale, potrivit unui comunicat de presă al companiei.