Impozit suplimentar de 20% pe profitul companiilor de petrol şi gaze?! Se discută….

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Impozit suplimentar de 20% pe profitul companiilor de petrol şi gaze?! Se discută….

Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale şi juridice în cadrul Deloitte România, a precizat, în cadrul unei conferințe organizate de profit.ro, că autorităţile analizează introducerea unui impozit suplimentar de 20% pe profitul companiilor de petrol și gaze. Se intenționează, totodată, majorarea supraimpozitării pe veniturile obţinute din dereglementare de la 60% la 70% sau 80% şi extinderea acesteia pe o perioadă nedeterminată, a spus acesta.

“Există discuţii privind unele modificări legislative ce țin de fiscalitatea sectorului. Se pare că se doreşte prelungirea pentru un termen nedeterminat pentru impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute din dereglementarea preţurilor la gaze şi petrol,  inclusiv o mărire a cotei, din câte înţelegem este vorba de mărirea cotei de la 60% undeva la 70%, poate chiar la 80%. Deocamdată acestea sunt discuţii şi nu ştim exact care va fi până la urmă soluţia finală”, a spus Bădin, adăugând că există şi discuţii privind creşterea de la 16% la 36% a impozitului pe profit datorat de companiile de petrol şi gaze.

ANRM va anunța prețul de referință pentru calcularea redevențelor la gazele naturale

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) va emite, cel târziu în luna iunie, un ordin privind prețul de referință pentru calculul viitoarelor redevențe la gazele naturale, a declarat, Sorin Gal, director general în cadrul instituției, la conferința profit.ro ” Metodologia este gata, va fi supusă dezbaterii publice. În 10 zile vor veni întrebări și observații, ne vom întâlni în dezbaterea publică cu cei interesați de acest subiect și sper ca la începutul lui iunie să emitem ordinul”, a precizat Gal.

În 2020, când va fi finalizată conducta BRUA, exporturile de gaze vor atinge 50% din producție.”Ca principii, s-a mers pe o impozitare și pe o redevența calculată la un preț de referință real, folosim prețul ponderat al pieței interne, aplicăm puterea calorifică superioară, media anuală, pentru că, așa cum se știe, la gaze calculăm redevența pe mia de metri cubi și avem și o parte de preț care va fi aplicată bănuiesc în viitor, cea legată de export. Deci la un preț mediu pe huburi, făcute pe date preluate din Platts, va exista un preț pentru export. Astăzi exportul este sub 1%, dar va crește spre 50% spre 2020, după ce BRUA va fi finalizată”, a mai arătat Gal, citat de Agerpres.

“Vrem să avem un preț real, care să fie acceptat de toată lumea ca fiind un preț corect”, a mai spus oficialul ANRM, adăugând că noile redevențe vor fi aplicate viitoarelor acorduri petroliere. Referitor la noua lege a redevenţelor, aşteptată de toată industria, noul sistem de taxare se va aplica doar pentru noile concesiuni acordate de stat, a spus Gal.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*