Focus: Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România, finalizat peste patru luni

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Focus: Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România, finalizat peste patru luni

Transgaz și Bulgartransgaz EAD au semnat miercuri, la Sofia, un contract cu firma austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL  pentru construcţia secţiunii subacvatice a interconectorului de gaze dintre Bulgaria şi România, informează agenţia bulgară Focus.

„Semnarea acestui contract oferă Bulgariei oportunitatea de a avea primul interconector de gaze din istoria sa”, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova, prezentă la ceremonia de semnare, scrie Agerpres.

Oficialul bulgar a precizat că secţiunea de doi kilometri a interconectorului care va fi construită pe sub râul Dunărea s-a dovedit a fi cea mai dificilă parte a proiectului dar că, în conformitate cu termenii contractului semnat cu firma austriacă, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este 119 zile de la semnare. „Având în vedere acest lucru, sper foarte mult că ne vom revedea peste aproximativ patru luni la un alt eveniment prilejuit de inaugurarea interconectorului”, a declarat Temenuzka Petkova, citată de Agerpres.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *