InvesTenergy vă invită la Conferința anuală cu tema: “Împreună să punem energia în lumină. Fii parte din soluție!”, pe 5 octombrie

Publicat pe Categorii Conferintele InvesTenergy, Esential, Exclusiv, Semnal
Prima Pagina Actual Esential InvesTenergy vă invită la Conferința anuală cu tema: “Împreună să punem energia în lumină. Fii parte din soluție!”, pe 5 octombrie
  • La ediția din acest an, lansăm un proiect special “Să punem Oamenii din energie în lumină”. Premiem, împreună cu Invitații și Partenerii noștri, specialiști din energie pentru activitatea lor de zi cu zi, pentru dedicația și profesionalismul lor

Publicația InvesTenergy  continuă tradiția și organizează Conferința anuală cu tema: “Împreună să punem energia în lumină. Fii parte din soluție!”, în data de 5 octombrie 2021, la Le Château, Castelul din Inima Bucureştiului. Ca în fiecare an, evenimentul de specialitate se desfășoară sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE.

Împreună putem construi un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare. Este un efort comun, fiecare dintre noi avem o responsabilitate. La cea de-a cincea ediție a Conferinței anuale a publicației InvesTenergy venim cu un îndemn la mobilizare pentru a pune – împreună – energia în lumină. Fiecare dintre noi poate fi parte din soluție.

Liderii mondiali au anunțat decizii care revoluționează sectorul energetic, care schimbă lumea, se acționează pentru atingerea unui obiectiv ambițios – reducerea emisiilor cu 55% până în 2030. Responsabilitatea în ce privește energia viitorului este însă a tuturor, a fiecăruia în parte. Facem un apel la mobilizare și la responsabilitate pentru viitorul energiei în România.

Mai mult ca oricând, este momentul deciziilor corecte și asumate pentru viitorul energiei, nu ne mai permitem o inerție, să întârziem cu decizii în ce privește punerea în aplicare a unor proiecte strategice. A devenit o tradiție, ca la fiecare ediție a evenimentului nostru, să lansăm o provocare/un îndemn pentru toți actorii pieței energiei și, în egală măsură, si pentru decidenții politici. Pledăm pentru un demers și efort comun al autorităților și participanților la piață, pentru decizii corecte și asumate, care să fie puse în aplicare rapid, cu maximă responsabilitate.

La ediția din acest an a Conferinței InvesTenergy lansăm un proiect special “Să punem Oamenii din energie în lumină”, care va fi prezentat prin organizarea unei festivități. Premiem, împreună cu Invitații și Partenerii noștri, specialiști din energie pentru activitatea lor de zi cu zi, pentru dedicația și profesionalismul lor.

Peste 100 de participanți, interesați și preocupați de ce se întâmplă cu sectorul energetic, sunt invitați să participe la dezbateri: autorități, parlamentari, investitori, actori ai pieței energiei, experți, avocați, reprezentanți mass-media.

La conferință participă, în calitate de Speakeri, oameni-cheie în domeniul energiei. Doamna Anca Dragu, Președinta Senatului, ne onorează cu prezența și va adresa mesajul său în deschiderea evenimentului. De asemenea, reprezentanții Ministerului Energiei și Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei sunt invitați în calitate de Keynote Speakeri în deschiderea conferinței.

Speakerii confirmați până la această dată sunt: Dl George NICULESCU – Secretar de Stat, Ministerul Energiei; Dl Ondrej SAFAR – Country Manager, Grupul CEZ în România; Dna Corina POPESCU – Vicepreședinte, Eurelectric și CEO Electrica; Dna Christina VERCHERE – CEO OMV Petrom; Dl Bogdan BADEA –  Președinte, Directorat Hidroelectrica; Dna Monica HODOR – Director General al companiilor E-Distribuție; Dl Cristian SECOȘAN –  CEO, Siemens România și Republica Moldova; Dl Corneliu BODEA – CEO, Adrem şi Preşedinte, Centrul Român al Energiei; Dl Martin MOISE – Director General, Repom și PrimVicepreședinte, PATRES; Dl Dumitru CHISĂLIȚĂ – Președinte, Asociația Energia Inteligentă. Moderator al panelului de dezbateri este Dl Ion LUNGU – Director Executiv, AFEER. Prezentatorul festivității de premiere dedicată specialiștilor în energie este  Dl Claudiu BUTACU – Președinte, Asociația Solar Decatlon și Cofondator, EFdeN .

Evenimentul se bucură de susținerea ANRE, alăturându-se până la acest moment demersului nostru Parteneri, care dau plus valoare Conferinței.  Adresăm mulțumiri Partenerilor Conferinței InvesTenergy. Partener oficial al evenimentului este CEZ România, Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt Parteneri Platinum, e-Distribuție – Partener Gold; Adrem, Repom, Siemens și Entera – Parteneri Silver.

Ne onorează sprijinul oferit de: AFEER, CRE, ACUE, IRE, PATRES, CNR-CME, Voitin, energiaTA, EFdeN, Filiala SIER Bucureșt Tineret, Phoenix Training, Boof Media, Asociația Energia Inteligentă, EM 360 Studio, RWEA, FEL România și suportul Partenerilor Media: Financial Intelligence, Focus Energetic, Energy Center, E-nergia, NewsEnergy, MediaUno, Clubantreprenor.ro, Bursa, Economistul, Club Economic și România Durabilă. 

La conferințele InvesTenergy, punem preț pe energie, mobilizăm excelența, adresăm invitația de a investi inteligent!

Pentru mai multe informații referitoare la conferința InvesTenergy, accesați site-ul evenimentului: https://evenimente.investenergy.ro/


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *