- Vrea să reînnoiască sistemul de garantare financiară
Începând din a doua jumătate a anului viitor, în baza acordului semnat de KELER CCP și BRM ( în septembrie 2016), se vor introduce servicii de compensare asociate tranzacțiilor de pe piața energiei din România, pentru clienții platformei BRM pentru gaze naturale.
În urma unei serii de negocieri, KELER CCP și Bursa Română de Mărfuri (BRM) fac un nou pas înainte, cu planuri ambițioase de dezvoltare a pieței. Cooperarea cu casa de compensare aduce piața de energie din România într-un moment de importanță majoră, deoarece practicile de compensare vor fi proiectate pentru a corespunde standardelor europene. Pe BRM va fi adus primul și singurul serviciu de compensare clasic, introducerea acestui nou serviciu fiind aliniată cu strategiile de dezvoltare pe piața regională, atât pentru BRM, cât și pentru KELER CCP, se menționează într-un comunicat transmis InvesTenergy.
„Conform stakeholderilor de la nivel local și regional, România ar putea obține o poziție dominantă ca centru regional de tranzacționare a gazelor naturale”, a declarat Károly Mátrai, CEO al KELER CCP (foto). „Pe de altă parte, provocările de competitivitate și integrarea pe piața paneuropeană a gazelor naturale implică sarcini de dezvoltare pentru toate părțile implicate. Pentru noi, cea mai interesantă provocare este, probabil, să găsim modalitatea de a ne adapta la caracteristicile pieței românești în timp ce le aliniem, pe acestea, la standarde. Planurile comune ale BRM și KELER CCP pentru dezvoltarea pieței coincid cu nevoile părților interesate pe piața gazelor naturale din România, având în vedere că, în cele din urmă, și acestea și-ar dori ca piața să fie accesibilă și dominantă la nivel regional. Alinierea la standardele europene este absolut indispensabilă pentru a realiza acest lucru”, a adăugat Mátrai.
Practicile de compensare de pe piețele de energie și gaze naturale regionale în curs de dezvoltare sunt din ce în ce mai aliniate la standardele europene, iar România ar putea juca un rol decisiv în viitor, în acest mediu aflat în schimbare, apreciază reprezentanții KELER CCP.
Ca un nou jucător de piață pe piața românească, KELER CCP este hotărât să reînnoiască sistemul de garantare financiară. Unul dintre avantajele sale cheie este că pune gestionarea riscurilor pe o bază mai sigură, ceea ce înseamnă reducerea riscurilor legate de credit și de piață prin respectarea cerințelor europene, se precizează în comunicat.
Acționând în calitate de contraparte centrală (adică, de terță parte), KELER CCP va intra în tranzacție pentru a asigura decontarea financiară prin furnizarea zilnică de servicii de compensare și prin proceduri transparente, creând un mediu sigur pentru toate părțile care participă la tranzacționare. KELER CCP, ca o contraparte centrală licențiată în temeiul Reglementării nr. 648/2012 (UE) (EMIR), este principala casă de compensare din regiune și are mai mult de două decenii de experiență pe piețele de capital și șase ani de experiență pe piețele cu impact energetic. Acest lucru o face deschisă la provocarea de a elabora un parcurs de dezvoltare regională care să se potrivească cerințelor locale.
KELER CCP este casa centrală de compensare pentru piețele de capital și de gaze naturale din Ungaria. În calitatea sa de contraparte centrală, KELER CCP oferă servicii de compensare, precum și decontare financiară și fizică a tranzacțiilor încheiate pe piețele de capital: Bursa de la Budapesta, Bèta Market și MTS Ungaria, cât și pe piețele de gaze naturale: Trading Platform și piața de gaze naturale operată de CEEGEX – Central Eastern European Gas Exchange. Pe lângă rolul său de contraparte centrală, KELER CCP este singurul funrizor de servicii din Europa care acționează ca membru general de compensare pentru clienții săi pe un număr de piețe de energie, incluzând HUPX Hungarian Power Exchange, EEX, EPEX Spot, APX UK/NL, Belpex, SEEPEX, PXE, Powernext/PEGAS și CEGH Central European Gas Hub.