Cu ocazia evenimentului care marchează 110 de istorie în producția de gaze naturale pe teritoriul României, Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG urează bun venit companiei Romgaz în rândul membrilor săi.

Romgaz este astăzi cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, având ca acționar principal statul român cu o participație de 70%. Astfel, FPPG reprezinta legitim peste 90% din sectorul de producție de gaze naturale din România în relația cu toate părțile interesate, se precizeaza intr-un comunicat transmis de Federatie.
“Este pentru echipa noastră o bucurie să anunțăm consolidarea federației prin prezența în rândurile ei a unei companii de proporția și importanța Romgaz. Deloc întâmplător, odată cu marcarea a 110 ani de existență, compania Romgaz aderă la Federația Patronală Petrol și Gaze și găsește aici prieteni, colegi de industrie și parteneri de încredere în dezvoltarea unor proiecte de interes comun. Suntem împreună aici la Mediaș la marcarea a 110 ani de istorie în domeniul producției de gaze naturale așa cum vom fi împreună în reprezentarea industriei de producție și furnizare a gazelor naturale, parte strategică a întregului sistem energetic românesc”, susține Franck Neel, Președinte FPPG.
“Aderarea la FPPG este un prim pas dintr-un traseu pe termen lung de consolidare a relațiilor dintre Romgaz și toate companiile din sector, pe care ROMGAZ le privește ca pe parteneri de incredere si nu competitori. Scopul nostru comun este acela de a crea un climat de afaceri stabil și predictibil care să contribuie la securitatea energetică a României pentru următorii 100 de ani. Romgaz are potențialul și ambiția de a-și consolida și dezvolta poziția de cea mai importantă companie de gaze naturale din Romania si de a deveni un actor principal pe piețeleimportante din Europa Centrală și de Est care să reziste la presiunea tot mai puternicăexercitată la nivel regional și internațional”, menționează Adrian Volintiru, Director General Romgaz.
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) este persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală, autonomă, independentă faţă de autorităţile publice, fără caracter politic; este reprezentativă la nivelului sectorului de activitate ”Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic”.