Se prelungește provizoratul la Transelectrica. Întrucât mandatul actualilor membri ai Directoratului încetează prin ajungere la termen în data de 16 septembrie 2018, în ședința din data de 24 august 2018, Consiliul de Supraveghere a prelungit mandatele acestora pentru încă 4 luni.
Transelectrica informează, printr-un raport transmis BVB, că au fost desemnați membri provizorii ai Directoratului următoarele persoane: Adrian – Constantin Rusu, Andreea – Georgiana Florea, Constantin Saragea, Adrian-Mircea Teodorescu, Viorel Vasiu. Consiliul de Supraveghere a ales ca Președinte al Directoratului (denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societății) al companiei, începînd cu data de 17 septembrie 2018, tot pe Adrian – Constantin Rusu.
Mandatul celor 5 membri ai Directoratului se acordă pentru o durată de 4 luni, începând cu data de 17 septembrie 2018 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, se precizează în comunicatul companiei.
Între timp, se intenționează finalizarea procedurii de selecție a membrilor Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” în condițiile O.U.G. nr. 109/2011, fără a se menționa un termen limită.