Legal 500 EMEA plasează Țuca Zbârcea & Asociații pe locul întâi în 13 arii de practică

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Legal 500 EMEA plasează Țuca Zbârcea & Asociații pe locul întâi în 13 arii de practică

Publicația britanică Legal 500 a făcut publice clasamentele celor mai bune case de avocatură din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), incluzând peste 2.700 de firme din 88 de țări.

Țuca Zbârcea & Asociații a fost cotată pe prima poziție în 13 arii ale dreptului, conform clasamentelor Legal 500, și anume: Drept Financiar-Bancar, Drept Societar/Fuziuni și Achiziții, Litigii și Arbitraje, Energie/Resurse Naturale, PPP/Achiziții Publice, Drept imobiliar, Dreptul muncii, Dreptul concurenței, Telecomunicații/Media, Tehnologie (TMT), Proprietate Intelectuală, Restructurare/Insolvență, Fiscalitate și, nu în ultimul rând, Gambling/Industria Jocurilor de Noroc.

Țuca Zbârcea & Asociații a fost astfel reconfirmată în vârful plutonului firmelor de avocatură din România, deținând totodată un număr semnificativ de nominalizări individuale în toate ariile supuse analizei specialiștilor Legal 500. În total, 14 Parteneri ai firmei au fost recunoscuți pentru performanțele profesionale remarcabile din ultimele 12 luni, dintre care 11 Parteneri au fost desemnați „Leading Individuals” iar alți trei – „Next Generation Partners”. De asemenea, patru dintre avocații Managing Associates ai firmei au fost apreciați ca fiind „Rising Stars” în domeniile Dreptul muncii, Drept imobiliar, Energie/Resurse Naturale, Proprietate Intelectuală.

Clasamentele Legal 500 au fost publicate la scurt timp după ce un alt director de prestigiu, Chambers Europe, a cotat Țuca Zbârcea & Asociații în elita avocaturii din România și a   nominalizat-o la premiile Chambers Europe Awards 2020.

Aceste recunoașteri internaționale vin în completarea distincției obținute recent pe plan local, din partea publicației Business Review, și anume premiul „Firma de Avocatură a Anului din România”, decernat în cadrul galei BR Awards 2020.

Legal 500 este unul dintre cele mai apreciate ghiduri independente de specialitate la nivel internaţional. Seria Legal 500 EMEA a debutat în 1991, analiștii publicației realizând o evaluare atentă și cuprinzătoare a pieţei de avocatură internaţionale, pentru a evidenția performanţele individuale și ale firmelor de avocatură, în urma unui sondaj cu peste 300.000 consilieri juridici şi avocaţi la nivel mondial.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *