Liber la contractele bilaterale negociate direct. Se va întâmpla anul acesta? Proiectul de OUG care modifică legile 123/2012 și 220/2008, o nouă dezbatere publică

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Liber la contractele bilaterale negociate direct. Se va întâmpla anul acesta? Proiectul de OUG care modifică legile 123/2012 și 220/2008, o nouă dezbatere publică
  • Ministerul Energiei: Noile modificări vor determina o restructurare și o deschidere totală a pieței de energie prin eliminarea pieței centralizate de energie și acordarea posibilității încheierii de contracte bilaterale de energie pe piețele organizate sau pe piețele extrabursiere

Noile modificări aduse la Legea 123 vor determina o restructurare a pieței de energie și o deschidere totală a acesteia prin eliminarea pieței centralizate de energie și acordarea posibilității încheierii de contracte bilaterale de energie pe piețele organizate sau pe piețele extrabursiere, precizează reprezentanții Ministerului Energiei.

Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum si modificarea Legii pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie nr. 220/2008 a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei, pe site-ul propriu, după aproape 5 luni de la primul demers în acest sens. Reamintim că, la finele lunii aprilie, ministerul se prezenta cu un proiect de lege a energiei electrice și gazelor naturale, cu modificări importante la Legea 123/2012, act normativ care a fost supus dezbaterii publice.

Cititi mai multe pe: https://www.investenergy.ro/schimbari-majore-si-noutati-pe-piata-energiei-guvernul-va-aproba-o-noua-lege-a-energiei-electrice-si-gazelor-naturale-care-modifica-legea-123-pe-piata-concurentiala-angro-se-pot-incheia-tranzactii-b/

Astfel, celebrul articol 23 din Legea 123 se modifică și va avea următorul cuprins:

”Funcționarea pieței de energie electrică

(1) Pe piaţa de energie electrică tranzacţiile comerciale se fac angro sau cu amănuntul iar preţurile se formează în baza cererii şi ofertei, ca rezultat al unor mecanisme concurenţiale;

(2) Pe piaţa angro se pot încheia, în toate intervalele de timp, cel puţin următoarele tipuri de tranzacţii:

a) tranzactii bilaterale negociate direct;

b) tranzacţii încheiate în urma desfăşurării licitaţiilor pe pieţe organizate, inclusiv pe piața de

echilibrare a energiei electrice;

c) tranzacţii de import şi de export a energiei electrice.

 (3) Participanții la piață au dreptul să tranzacționeze energie cât mai aproape posibil de timpul real și cel puțin până la ora de închidere a porții pieței intrazilnice interzonale, având posibilitatea de tranzacționa energie în intervale de timp cel puțin la fel de scurte ca intervalul de decontare a dezechilibrelor, atât pe piețele pentru ziua următoare, cât și pe piețele intrazilnice;

(4) Pentru a permite protecția participanților la piață împotriva riscurilor de volatilitate a prețurilor pe baza pieței, și pentru a reduce incertitudinea referitoare la randamentul viitor al investițiilor, produsele de acoperire a riscurilor pe termen lung sunt tranzacționabile la bursă într-un mod transparent, iar contractele de furnizare pe termen lung sunt negociabile pe piețele extrabursiere, sub rezerva respectării legislației europene în domeniul concurenței;

(5) Operatorul desemnat al pieței de energie electrică furnizează produse pentru tranzacționare pe piețele pentru ziua următoare și pe piețele intrazilnice care să fie de dimensiuni suficient de mici, dimensiunea ofertei minime fiind de 500 kW sau mai puțin, pentru a permite participarea eficace a consumului dispecerizabil, a stocării energiei și a surselor regenerabile de energie la scară mică, inclusiv participarea directă a clienților;

(6) Contractele de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice se încheie, bilateral, la tarife negociate de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice, cu respectarea regulilor de concurență;

(7) Pe piaţa de energie electrică, operatorul de transport şi de sistem achiziţioneaza servicii de sistem;

 (8) Pe piaţa cu amănuntul, furnizorii vând energie electrică clienţilor finali prin contracte bilaterale, la preţuri negociate sau stabilite prin oferte-tip;

Impactul este favorabil, prin eliminarea unor restricții care afectau liberalizarea pieței de energie și dezvoltarea de noi capacități de producere a energiei electrice, apreciază reprezentanții Ministerului Energiei.

De asemenea, potrivit prevederilor proiectului de OUG, producătorii au dreptul de a intra pe piață în funcție de viabilitatea economică, iar apariția unor noi participanți la piața, cum sunt agregatorii, clienții activi sau comunitățile de energie, vor determina o concurență reală și o dinamicitate a pieței de energie cu impact pozitiv asupra prețului la clientul final, se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.

După adoptarea OUG, ANRE va elabora legislația secundară în domeniul energiei electrice.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *