Martin Moise, PATRES:„Investițiile noi în sectorul regenerabilelor nu au nevoie de subvenții. Este nevoie de mecanisme de piață funcționale, de stabilitate legislativă”

Publicat pe Categorii Exclusiv, Opinii / Analize, Regenerabile, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Martin Moise, PATRES:„Investițiile noi în sectorul regenerabilelor nu au nevoie de subvenții. Este nevoie de mecanisme de piață funcționale, de stabilitate legislativă”
  • Ministerul Energiei pregătește noi subvenţii pentru energia regenerabilă din 2019 şi cea nucleară din 2030. Consumatorii vor plăti o contribuție în plus în factură;
  • Doru Vișan, Secretar de stat, a declarat recent: Resursele regenerabile de energie pot să stea în piaţă, fără subvenţii. Tehnologia a evoluat foarte mult

„Investițiile noi în sectorul regenerabilelor nu au nevoie de subvenții. Este nevoie de mecanisme de piață funcționale, de stabilitate legislativă”, ne-a declarat Martin Moise, Prim Vicepreședinte Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES.

„Nu trebuie să inventăm o schemă de sprijin și să dăm vina pe regenerabili pentru noile subvenții când de fapt se dorește realizarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”, a adăugat acesta.

Ministerul Energiei pregătește noi subvenţii pentru energia regenerabilă din 2019 şi cea nucleară din 2030, potrivit unui proiect aflat în consultare publică. Consumatorii vor plăti o contribuție în plus în factură – “sprijin pentru producerea de energie electrică cu emisii reduse de dioxid de carbon prin intermediul contractelor de diferență”. Proiecte noi, precum Unitățile 3 şi 4 de la Cernavodă, dar și alte investiții în sectorul regenerabilelor (instalaţii eoliene terestre şi solare fotovoltaice), hidrocentrale și o nouă capacitate pe lignit, ar putea fi finanţate dacă se vor introduce contractele de diferenţă (CfD). Sprijinul pentru energia regenerabilă se va acorda numai pentru tehnologiile care nu se pot susține în lipsa unei scheme de sprijin, se precizează în document.

Mecanismul, care presupune plata suplimentară de către consumatori a unei noi contribuţii care să susţină aceste investiţii, a iscat deja multe reacții controversate.

Reamintim că Secretarul de stat Doru Vișan a precizat că producţia de energie verde în noile capacităţi nu ar mai trebui subvenţionată. “Resursele regenerabile de energie trebuie gestionate şi abordate diferit pe viitor. Mie mi-e clar că această tehnologie a evoluat foarte mult, mai ales în zona eolienelor. E clar că orice abordare de schemă de sprijin nu mai are atâta susţinere. Ele pot să stea în piaţă (fără subvenţii – n.r.). Tehnologia a evoluat foarte mult şi, ca atare, pot să stea singure”, a susţinut Vişan.

Potrivit lui Martin Moise, trecerea la o nouă schemă de sprijin vine cu o problemă majoră, respectiv o potențială canibalizare. Ministerul Energiei are proiecte noi, inclusiv în sectorul regenerabilelor, și vrea să implementeze CfD. Riscul major este integrarea în același coș. Dacă în impactul la consumatorul final adăugăm noi proiecte în ESRE, actualele investiții vor fi în pericol, spune reprezentantul PATRES.

„Este cât se poate de clar că statul vrea cele două reactoare nucleare, o investiție pe care noi nu o vedem realizabilă. Ne întrebăm de unde se vor lua banii? Mai ales că investitorii chinezi vor garanții…”, adaugă Moise, care vine cu o soluție pentru centrale noi, respectiv contractele pe termen lung, ce trebuie negociate liber între părți și doar transmise spre informare OPCOM.

La rândul său, Președintele PATRES Viorel Lefter insistă pentru menținerea unui mix energetic în România în condiții economice.

Un investitor în ESRE este de părere că problema finanțării reactoarelor 3 și 4 trebuie abordată diferit. Guvernul să lase posibilitatea SNN să beneficieze de propriul profit, pe care să îl reinvestească, spune acesta.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *