“Indiferent de situație – că este în insolvență sau nu – la Complexul Energetic Hunedoara au fost identificate soluții practice de restructurare, care sunt puse în aplicare”, a precizat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, anunțând că s-au decis revocarea fostului Consiliu de Administrație, care își încetase activiatea la intrarea în insolvență a companiei.
Ministrul Energiei susține că așteaptă motivarea deciziei Instanței. Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de Sindicatul Noroc Bun Petroşani împotriva sentinţei prin care Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a companiei.
În ce privește CE Oltenia, ministrul Victor Grigorescu subliniază că nu există niciun risc de insolvență, deși reducerea datoriilor companiei se va face în ani de zile, nu doar în patru luni!
‘Nu există, în opinia mea, niciun risc de insolvență pentru Complexul Energetic Oltenia, deși sunt probleme destul de mari acolo. Au fost 4 luni de rezultate bune, dar compania nu-și poate reveni atât de repede. Îi vor trebui ani de zile pentru a-și reduce pierderile. Există un plan de restructurare care se află în discuție cu partenerii sociali. Părerea mea este că CE Oltenia este pe un drum corect’, a declarat ministrul Energiei.