Ministrul Grigorescu, primele măsuri la CE Oltenia: își pune oamenii în Consiliul de Supraveghere. Se pregătește terenul pentru demiterea lui Ciurel

Publicat pe Categorii Energie, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Ministrul Grigorescu, primele măsuri la CE Oltenia: își pune oamenii în Consiliul de Supraveghere. Se pregătește terenul pentru demiterea lui Ciurel

Ministrul Grigorescu este preocupat de situația de la Complexul Energetic Oltenia. În prima sa conferință de la preluarea mandatului, și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care gestionează Complexul Energetic Oltenia proiectele de modernizare a unor grupuri energetice. „Avem o serie de dezamăgiri (…) Doar două dintre cinci proiecte sunt finalizate”, a declarat Grigorescu, evitând să menționeze responsabilii care se fac vinovați de această situație.

CE-Oltenia-2

Sesizat și de situația controversată în care se află directorul general al Complexului Energetic Oltenia , respectiv într-un conflict de interese, compania constituindu-se parte civila în procesul Turceni-Rovinari, Grigorescu a anunțat că Laurentiu Ciurel a luat în considerare demisia de la conducerea companiei, lucru care nu s-a întâmplat! În apărarea sa, Ciurel a invocat că singura instituție care poate să-l demită este Consiliul de Supraveghere, care nu reușește însă să se întrunească într-o ședință. Motivul: lipsă de cvorum, după ce doi membri au demisionat, un altul nu era prin țară!

În condițiile date, Ministrul Energiei ia primele măsuri la CE Oltenia. Printr-o adresă transmisă Fondului Proprietatea, Electrocentrale Grup, Societății pentru Închiderea-Conservarea Minelor, Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, solicită acordul acționarilor pentru desfășurarea unei adunări generale ordinare a acționarilor, în data de 3 decembrie, în vederea aprobării alegerii membrilor Consiliului de Supraveghere de la CE Oltenia prin aplicarea metodei votului cumulativ. Propunerile ministerului sunt: Popescu Elena – Director General Direcția Energiei și Mediu în Ministerul Energiei; Ivan Ștefan Valeriu – Președinte Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice și Lector la Universitatea București; Bobâlcă Cornel, Director adjunct în cadrul DGPAPS Ministerul Energiei.

Durata manadatului membrilor Consiliului de Supraveghere a fost stabilită pentru un an până la desemnarea unor noi administratori în condițiile prevăzute de OUG privind guvernanața corporativă a întreprinderilor publice. Potrivit propunerilor Ministerului Energiei, aceștia vor primi o indemnizație fixă lunară brută ce reprezintă media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Cu noii membri în Consiliul de Supraveghere, se pregătește terenul pentru demiterea directorului general Laurențiu Ciurel, susțin surse autorizate.

Explicațiile CE Oltenia privind investițiile

Referitor la afirmațiile apărute în spațiul public cu privire la nerealizarea obiectivelor de investiții din PNI pentru perioada 2013-2020, CE Oltenia precizează că Directoratul, având în vedere actualul context energetic, a considerat ca investiții, reprezentând în marea lor majoritate grupuri energetice noi pe cărbune și gaz, la Craiova, sunt total inoportune datorită costului transportului de combustibil

Din investițiile rămase, două au fost realizate, respectiv modernizările grupurilor energetice nr.7 de la SE Ișalnița și nr.4 de la SE Rovinari. Modernizarea grupului energetic nr.5 de la SE Rovinari a fost supusă în repetate rânduri spre aprobarea Consiliului de Supraveghere, dar nu a fost aprobată în lipsa unei strategii naționale cu privire la oportunitatea investirii în domeniul termo pe cărbune, se precizează într-un comunicat al CE Oltenia.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *