Ministrul Virgil Popescu, la AGA Electrica: S-a prezentat strategia grupului pe 5 ani, au fost respinse bonusurile propuse pentru conducere

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Ministrul Virgil Popescu, la AGA Electrica: S-a prezentat strategia grupului pe 5 ani, au fost respinse bonusurile propuse pentru conducere

Acționarii și șefii Electrica au avut parte de o surpriză astăzi, la AGA. Ministrul Virgil Popescu a participat la ședință, în calitate de reprezentat legal al statului român. Este o premieră ca un ministru să participe la AGA.

Acționarii au fost informați de principalele elemente ale strategiei Grupului Electrica pentru perioada 2019-2023.

Potrivit raportului  transmis de companie către Bursa de Valori, acționarii Electrica au respins bonusurile propuse pentru conducerea companiei.  

A fost aprobată formularea unei acțiuni civile în instanță pentru atragerea răspunderii persoanelor care au ocupat funcțiile de administrator și respectiv, de directori ai societăţii pentru obligațiile neîndeplinite și/sau îndeplinite necorespunzător, conform art. 155 din Legea nr. 31/1990, care au determinat înregistrarea prejudiciilor reținute de Curtea de Conturi a României (CCR), în vederea implementării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României pentru remedierea abaterilor constatate la punctele 1-5 din Decizia CCR nr. 12/27.12.2016 emisă ca urmare a efectuării controlului cu privire la modul de administrare a patrimoniului Societății Energetice Electrica SA pentru perioada 01.01.2013-30.06.2014 și împuternicirea Directorului General al Electrica pentru reprezentarea Societății (cu posibilitatea de subdelegare a reprezentării în instanţă către persoane cu pregătire juridică), semnarea și promovarea cererii de chemare în judecată, conform Notei puse la dispoziţia acționarilor.

Redăm ce a scris ministrul MEEMA pe Facebook, înainte de AGA Electrica: “Particip la Adunarea Generală a Acționarilor Electrica SA care are loc la sediul central al societății, în calitate de reprezentat legal al statului român. Este o premieră. Prin acest gest dăm dovadă de responsabilitate. Așa cum am spus…îmi dedic toată energia pentru a rezolva problemele, pentru onoranta misiune care mi-a fost încredințată prin acest mandat de ministru. Mesajul pe care intenționez să îl transmit este aceala că noul Guvern încurajează performanța companiilor din energie și reprofesionalizarea acestora”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “Ministrul Virgil Popescu, la AGA Electrica: S-a prezentat strategia grupului pe 5 ani, au fost respinse bonusurile propuse pentru conducere”

  1. Așteptăm reprofesionalizarea Electrica prin angajarea absolvenților de Energetică și nu de cei care au absolvit prin corespondență facultăți cu profil economic si juridic! Ocuparea posturilor vacante prin concurs…etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *