Niculae Havrileț este Secretar de Stat în echipa ministrului Virgil Popescu, la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Decizia premierului Ludovic Orban de numire în funcție a fost publicată în Monitorul Oficial.
Havrileț va conduce Departamentul pentru Energie în cadrul MEEMA. Acesta se înființează în noul minister mamut prin preluarea personalului și a posturilor din cadrul structurilor de specialitate ale Ministerului Energiei, care se desființează.
Havrileț l-a susținut pe ministrul Virgil Popescu din funcția de Consilier. A fost și consilier al fostului ministru al Energiei, Anton Anton. Timp de 5 ani, a fost Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
Este absolvent al Universității Tehnice Cluj, profil Mecanică (1982), cu o experiență profesională de 33 de ani în inginerie și activități desfășurate în sectorul gazelor naturale, inclusiv 24 ani de experiență în poziții de conducere și 3 ani de experiență în Administrația Publică Centrală.
În perioada 1982 – 1998 a ocupat succesiv funcțiile de Inginer și Servicii Tehnice, Manager Resurse Umane și Reglementări Tehnice în cadrul S.N.G.N. Romgaz S.A. / Distrigaz Nord, cel mai mare producător de gaze din România, iar din 1998 și până în 2001 a fost Președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului.