Nuclearelectrica va plăti 45 milioane lei pentru unele active din cadrul liniei de procesare a concentratului de uraniu de la Sucursala Feldioara a CNU

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic Nuclearelectrica va plăti 45 milioane lei pentru unele active din cadrul liniei de procesare a concentratului de uraniu de la Sucursala Feldioara a CNU

Societatea Națională Nuclearelectrica a finalizat negocierea cu Compania Naționala a Uraniului cu privire la preluarea unor active din cadrul liniei de procesare a concentratului de uraniu de la Sucursala Feldioara a CNU. Contract de vânzare-cumpărare a activelor a fost încheiat în data de  18.03.2021.

Până la finalizarea tranzacției, trebuie să se îndeplinească o serie de condiții, printre care: transmiterea către autoritățile competente – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Consiliul Concurenței, Consiliul Suprem de Apărare a Țării – a unor solicitări/notificări, şi emiterea de către acestea, dacă este cazul, a unor autorizatii/ avize/puncte de vedere. Ministerul Energiei își va asuma obligația de a despăgubi pe Cumpărător – SNN pentru prejudicii suferite ca urmare a stabilirii în sarcina Cumpărătorului (SNN) a unor răspunderi, datorate poluării mediului din activități trecute, și va acorda SNN garanții pentru daune cauzate acestuia prin faptul că este ținut să îndeplinească vreo obligație, inclusiv față de terți, sau să suporte vreo pierdere ca rezultat al unor acte, fapte și operațiuni a căror cauză a existat la data finalizării.

În urma unei analize, SNN a transmis valoarea ofertată către CNU pentru achiziționarea unor active din cadrul Sucursalei Feldioara a CNU în sumă de 41,14 milioane lei, respectiv 8,61 milioane euro. CNU a venit cu o contraofertă în valoare de 50 milioane lei.  În urma a două sesiuni de negociere, CNU a acceptat sa scadă pretențiile pentru vânzarea activelor din perimetrul tranzactiei de la 50 milioane lei la 45 milioane lei, se precizează într-o informare a Nuclearelectrica ce va fi prezentată acționarilor.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *