- Se așteaptă, în continuare, susținerea autorităților din România pentru acest proiect prioritar pentru Valea Jiului pe care Comisia Europeană vrea să îl promoveze la nivel european
Minerii au, în continuare, șanse să lucreze în parcuri eoliene, să devină tehnicieni și specialiști în eolian, fotovoltaic și distribuție energie electrică. Cu condiția să se pregătească, timp de şase luni, la Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie – RenewAcad. Care va deveni funcțională în scurt timp, inițiatorii proiectului – Asociatia Română pentru Energie Eoliana (RWEA) împreuna cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson și Grupul CEZ în România prin Distributie Energie Oltenia – propunându-și să reia obiectivul ambițios cu ajutorul fondurilor europene.
Programul de reconversie, ce aducea în Valea Jiului promisiunea de a recalifica peste 5000 de mineri și foști mineri, a fost susținut, la modul declarativ, de autorități, fiind lansat sub egida Ministerului Energiei în vara anului 2019. În lipsa fondurilor, s-au făcut câțiva pași în derularea programului, s-au desfășurat proceduri de selecție a minerilor, doar cu susținerea financiară a companiilor din industria regenerabilelor.
Vestea bună este că inițiatorii continuă demersurile pentru ca Academia dedicată minerilor să devină funcțională. Proiectul RenewAcad își începe activitatea. Pentru Centrul din Petroșani se caută Traineri cu experiență, este anunțul postat pe site-ul Academiei: https://www.job-eoliene.ro/
Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească candidatul, care să fie o persoană cu bune abilități de public speaking și cu experiență în zona de educație / predare, sunt: studii superioare, engleza nivel mediu, experiență în domeniul trainigului de minim 3 ani (formator specializat), de preferat experiență cu lucru la înălțime și acordarea de prim ajutor (un curs de alpinist utilitar constituie un avantaj).
Conform anunțului de recrutare, Trainer-ul va beneficia de un salariu motivant, tichete de masă și asigurare privată de sănătate.
Pe lângă Trainer, se mai caută un Asistent Manager, o persoană dinamică și creativă cu abilități de organizare și planificare, capabilă să comunice la nivel managerial.
Obiectivul stabilit este ca în centrele Academiei să fie pregătiţi circa 500 de tehnicieni pe an, timp de 10 ani. La aceştia se adaugă 3.000 de persoane care urmează să fie specializate în distribuţia energiei electrice. Certificarea minerilor în cadrul Academiei le va permite acestora să lucreze în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor regenerabile.
Pentru înfiinţarea Academiei, s-a semnat un protocol de colaborare între Ministerul Energiei și Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Monsson Operations, Distribuţie Energie Oltenia (companie din Grupul CEZ România), Universitatea din Petroşani. Reprezentanții RWEA au solicitat autorităților să considere acest proiect ca fiind prioritar pentru Valea Jiului și să-l încurajeze să devină un proiect regional. S-au făcut demersurile necesare ca proiectul să fie finanţat prin Fondul de Modernizare, la care România a aderat împreună cu alte state membre din UE.
Aleksandra Tomczak, Policy Coordinator, Coal Regions in Transition Platfor, DG Energy, Comisia Europeană, a apreciat inițiativa venită din sectorul eolian pentru sectorul minier. „Este un proiect excelent, dezvoltat de RWEA. Îl putem promova și noi la nivel european. Ce vreți să faceți pentru Valea Jiului este un exemplu de tranziție justă. Vă ocupați de dezvoltarea energiei din surse regenerabile și asigurați locuri de muncă pentru minerii”, a declarat aceasta în cadrul unui eveniment organizat de RWEA.
România poate deveni un hub de cunoaștere cu acest proiect al industriei eoliene pentru minerii din Valea Jiului. Se așteaptă în continuare susținerea autorităților din România pentru proiectul pe care Comisia Europeană vrea să îl promoveze la nivel european.