OMV Petrom a finalizat tranzacția de vânzare a activelor de producție din Kazahstan

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom a finalizat tranzacția de vânzare a activelor de producție din Kazahstan

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, anunță finalizarea tranzacției de vânzare a 100% din participația sa în Kom-Munai LLP (KOM) și Tasbulat Oil Corporation LLP (TOC) din Kazahstan către MAGNETIC OIL LIMITED. KOM și TOC dețin licențele de producție pentru patru zăcăminte onshore, respectiv Komsomolskoe, Aktas, Tasbulat și Turkmenoi.

Tranzacția face parte din strategia OMV Petrom de a-și concentra expansiunea regională către zona Mării Negre în căutarea celor mai profitabile resurse. OMV Petrom a anunțat semnarea tranzacției pe 29 decembrie 2020 și a reușit să o finalizeze într-un timp record, o realizare notabilă în special în contextul dificil generat de pandemie. Impactul tranzacției asupra indicatorilor operaționali ai OMV Petrom este limitat, operațiunile din Kazahstan reprezentând doar o mică parte din portofoliul general al OMV Petrom. În 2020, producția zilnică cumulată a celor patru zăcăminte a fost de 6,76 kboe / zi, reprezentând 4,7% din producția Grupului, în timp ce rezervele 1P de 21,8 milioane bep au reprezentat 4,6% din rezervele Grupului, potrivit unui comunicat al companiei.

OMV Petrom a intrat în sectorul Upstream din Kazahstan în 1998. Toate zăcămintele sunt situate în regiunea Mangistau din vestul Kazahstanului lângă Marea Caspică. Cele patru zăcăminte onshore acoperă o suprafață totală de 86,52 km², incluzând aproximativ 75 de sonde, instalații de producție și 200 km de conducte.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *