OMV Petrom lansează un card pentru companii să compenseze emisiile de carbon pentru carburanți

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom lansează un card pentru companii să compenseze emisiile de carbon pentru carburanți

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, lansează cardul OMV Climate Neutral in România, cu ajutorul căruia companiile pot contribui în mod activ la acțiunile climatice și pentru compensarea emisiilor de carbon asociate consumului de carburanți.

Această opțiune, o premieră pentru piața de carburanți din România, este pusă la dispoziție prin ClimatePartner, un furnizor internațional de soluții pentru acțiuni climatice corporative, se precizează într-un comunicat al companiei.

OMV Climate Neutral funcționează ca un card normal de carburant, oferindu-le companiilor posibilitatea de a compensa, contra-cost, la un preț fix, de 0,023 lei/litru pentru benzină și 0,027 lei/litru motorină, emisiile de carbon produse în timpul transportului rutier, pentru a susține proiectele de compensare a emisiilor de carbon aflate în portofoliul ClimatePartner.

Fiecare utilizator al unui card OMV Climate Neutral va avea posibilitatea să-și verifice, în orice moment, volumul de emisii de carbon care a fost compensat pe portalul partenerului ClimatePartner. Cardul poate fi comandat online prin magazinul nostru virtual de pe site-ul OMV România. Clienții vor primi un certificat care confirmă contribuția prin compensarea emisiilor de carbon.

Acest mecanism de compensare a emisiilor se realizează în baza standardelor impuse de Comisia Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice.

„Prin lansarea Cardului OMV Climate Neutral, le oferim posibilitatea clienților noștri să contribuie în mod direct la compensarea emisiilor de carbon. Este un demers care vine în completarea măsurilor şi obiectivelor noastre la nivel de companie. Investim constant pe tot lanțul de producție pentru asigurarea calității produselor noastre și reducerea  amprentei de carbon, începând cu operațiunile noastre de producție, continuând cu cele din rafinărie și până la cele din stațiile de distribuție, precum punctele de reîncărcare electrică sau panourile fotovoltaice”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Prin investiții susținute, OMV Petrom a redus emisiile de carbon ale operațiunilor sale cu 22% în 2019 față de 2010. În plus, suntem prima companie din România care și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD) cu scopul de a spori transparența și de a permite părților interesate să înțeleagă mai bine eforturile companiei în ceea ce privește schimbările climatice.

Conceptul de neutralitate climatică a fost adoptat pentru prima dată la Conferința de la Kyoto din 1997, iar de la momentul respectiv a fost dezvoltat și îmbunătățit permanent. A lua măsuri climatice prin compensarea emisiilor de carbon include, de asemenea, identificarea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul activităților și produselor, măsurarea impactului acestora și compensarea acestora prin sprijinul financiar al proiectelor certificate de compensare a carbonului.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *