- Verchere: În absența unei modificări a legii offshore, mă tem, pentru prima dată, că trecem de la „când” la „dacă”
- Directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele: „Vânzarea participaţiei deţinute de ExxonMobil este încă într-un stadiu preliminar şi deocamdată nu au apărut noi parteneri …Nici măcar OMV Petrom nu mi-a comunicat dacă sunt interesaţi să preia această participaţie„
OMV Petrom pune „pe hold” investiţiile la Marea Neagră. Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat şi salutăm iniţiativele de accelerare a reîntoarecerii la o piaţă liberalizată aduse de OUG 1/2020. Cu toate acestea, pentru ca proiectul să avanseze, sunt necesare schimbări la legea privind activităţile offshore, afirmă reprezentanţii companiei, cu ocazia prezentării Rpaortului de activitate pe anul 2019.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a declarat astăzi, în conferința de presă prilejuită de prezentarea Raportului anual – 2019: „Avem nevoie de modificări urgente ale Legii Offshore. Înțelegem că va trece printr-un proces parlamentar… Am spus mereu că Marea Neagră este despre „când”, deoarece este o resursă descoperită și evaluată și stă la baza securității energetice a României. Dar putem vedea că se schimbă contextul. Presiunea de mediu crește, am vorbit despre Green Deal, despre ce anume înseamnă, vedem dezbaterile din jurul finanțării proiectelor de gaze. În absența unei modificări a legii offshore, mă tem, pentru prima dată, că trecem de la „când” la „dacă”. Iar acest lucru ar fi o pierdere uriașă pentru România. De aceea, avem nevoie de urgentare în această direcție. Îndemnăm autoritățile să facă modificările de care avem nevoie, astfel încât cu adevărat să putem merge mai departe și să incepem acest proiect și să aducem, în cele din urmă, gazul în România și veniturile statului care vin odată cu acesta”.
Proiectul Neptun Deep din România va suferi o nouă amânare, unul dintre motive fiind anunţul grupului american ExxonMobil referitor la vânzarea participaţiei sale de 50% la acest proiect, a declarat Directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, citat de agenţia de presă APA, conform Agerpres. El a specificat că vânzarea participaţiei deţinute de ExxonMobil este încă într-un stadiu preliminar şi deocamdată nu au apărut noi parteneri. „Nici măcar OMV Petrom nu mi-a comunicat, cu privire la acest subiect, dacă sunt interesaţi să preia această participaţie”, a precizat Seele, potrivit Agerpres.
El a mai spus că îngrijorările sale legate de cadrul legislativ existent în România cu privire la proiectul Neptun sunt în prezent „oarecum atenuate” şi că pleacă, în continuare, de la ipoteza că decizia finală de investiţii va fi luată în decurs de un an de la modificarea Legii offshore, scrie Agerpres.
La rândul lor, reprezentanții companiei OMV Petrom au afirmat, într-o conferință de presă că, deşi salută modificările la Ordonanţa 114, aşteaptă în continuare schimbări la legea offshore în Parlament. „Amendamente la OUG 114/2018 şi OUG 19/2019, care prevăd o revenire mai rapidă la o piaţă liberalizată, au fost deja implementate prin OUG 1/2020; modificările se referă la calendarul liberalizării preţurilor la gaze de la 1 iulie 2020 şi la electricitate de la 1 ianuarie 2021. De asemenea, contribuţia financiară de 2% către ANRE a fost eliminată de la 1 ianuarie 2020. Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţiala pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore”.
ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze.
Christina Verchere, Director general OMV Petrom, a refuzat să comenteze o posibilă participare a OMV Petrom împreună cu Romgaz și PGNiG Polonia (cea mai mare companie poloneză de gaze) într-un consorțiu care să preia participația de 50% pe care o deține Exxon Mobil în Neptun Deep.