OPCOM prezintă proiectele lansate și în curs de implementare în cel de-al 19-lea an de funcționare

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic OPCOM prezintă proiectele lansate și în curs de implementare în cel de-al 19-lea an de funcționare
  • 905 participanți înregistrați la piețele administrate de OPCOM

Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale – OPCOM prezintă participanților la piață proiectele lansate sau aflate în proces de implementare în cel de-al 19-lea an de funcționare, respectiv august 2018 – iulie 2019.

Pe lângă activitatea operativă zilnică de organizare și administrare a piețelor centralizate de energie, precum și de supraveghere și raportare, OPCOM s-a implicat în proiecte având ca scop susținerea dezvoltării pieței de energie din România în plan național și european, în beneficiul participanților la piață și, nu în ultimul rând, al consumatorilor finali, se precizează într-un comunicat transmis de OPCOM.

Astfel, în zona energiei electrice, Piața centralizată pentru energie electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi a trecut prin fazele de proiectare, dezvoltare și implementare, lansarea în producție fiind așteptată până  acestei noi perioade aniversare a OPCOM, potrivit informării OPCOM.

În această perioadă s-a derulat și proiectul de implementare a prevederilor Ordinului ANRE nr.31/31.01.2018 privind aprobarea Regulamentului de funcționare și de decontare a pieței de echilibrare și a Regulamentului de calcul și de decontare a dezechilibrelor PRE.

De asemenea, continuându-și parcursul european și contribuind activ la implementarea cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare și intrazilnice de energie electrică, OPCOM a derulat activități în cadrul proiectelor regionale și europene, detalii privind evoluțiile înregistrate fiind permanent aduse la cunoștința participanților prin informările privind realizările semnificative în dezvoltarea și implementarea Core FB MC, Interim Coupling, XBID. Implicarea activă a participanților la piață este prevăzută într-o prima etapă pentru toamna anului 2019 pe orizontul piața intrazilnică, respectiv în 2020 pe orizontul piața pentru ziua următoare.

În zona certificatelor verzi, anul 2019 marchează momentul implementării Pieței centralizate anonime spot de certificate verzi, cu primele sesiuni de tranzacționare și recorduri absolute care au depășit tranzacții lunare de peste 1 milion de certificate.

Un alt proiect în proces de implementare în acest an este dedicat lansării contractelor futures având ca activ suport indici de preț stabiliți pe piețele de energie administrate. OPCOM susține dezvoltarea unei contrapărți centrale în România, ca soluție viabila de  garantare, compensare și decontare a tranzacțiilor la termen și cu instrumente financiare derivate.

Proiectul Pietei pentru Ziua Urmatoare de Gaze Naturale, cu primele tranzactii stabilite pe platforma pusa la dispozitie de OPCOM, precum si asigurarea pentru participantii la piata a unor mecanisme de tranzactionare specifice pentru pietele produselor standardizate pentru livrarea gazelor naturale pe termene medii si lungi, reprezinta obiective implementate, a caror maturitate este de asteptat sa se acumuleze gradual, in ritmul sustinut de participantii la piata, susțin reprezentanții  OPCOM.

Proiectul pietei intrazilnice de gaze naturale a trecut prin etapele de dezvoltare in conformitate cu cerintele Autoritatii competente, implementarea si lansarea acestei piete fiind asteptate pentru perioada imediat urmatoare.

“De asemenea, corelat cu participarea sa in toate proiectele europene aflate in proces de implementare si avand ca scop crearea cuplarii unice a pietelor de energie electrica, OPCOM a desfasurat permanent activitati in coordonare cu alti operatori ai pietei de energie electrica desemnati in sensul prevederilor regulamentelor europene relevante in vederea asigurarii indeplinirii obiectivelor privind termenii, conditiile si metodologiile aferente cuplarii pietelor, informand permanent participantii la piata cu privire la evolutiile inregistrate. Raportarea REMIT ramane unul dintre obiectivele permanente ale OPCOM, acuratetea datelor si raportarea la timp a acestora fiind permanent in atentia noastra”, se specifică în comunicat.

Piețele administrate de OPCOM: August 2018 – Iulie 2019

Energie electrică:

  • Volum total tranzacționat  -75.030 GWh
  • Preț – 265,02 lei/MWh
  • Valoare – 19,88 mld. lei

Certificate Verzi:

  • Număr total tranzacționate – 5.233 mii CV
  • Preț -136,03 lei/CV
  • Valoare –  0,71 mld. lei

Gaze naturale:

  • Volum total tranzacționat – 11.164 GWh
  • Preț – 108,28 lei/MW
  • Valoare – 1.208,86 mil. lei

905 participanți inregistrați la piețele administrate de OPCOM (Iulie 2019)


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *