OUG: Autoritățille locale vor plăti gazele, în avans, direct către furnizor

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Legislativ, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic OUG: Autoritățille locale vor plăti gazele, în avans, direct către furnizor

Achiziția de gaze naturale în această iarnă se va realiza în condiții de eficiență, astfel încât populația să nu aibă de suferit, dau asigurări autoritățile. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, printr-o ordonanță de urgență, un mecanism care permite autorităților locale să plătească gazele naturale direct către furnizor „fără a mai include un traseu birocratic și ineficient”.

calorifer„Ceea ce va permite acest mecanism este ca autoritățile locale să plătească direct către furnizorul de combustibil în avans sumele necesare. (…) Vorbim de achitarea în avans a cantităților de gaz necesare pentru această iarnă”, a declarat ministrul Victor Grigorescu, la Guvern, notează Agerpres.

În baza OUG, se creează un cont escrow unde vor fi virate sumele alocate din bugetele locale în scopul acoperirii diferenței de preț pentru producerea energiei termice în sistem centralizat, sume care vor merge direct către producătorii și furnizorii de energie termică.  Potrivit actului normativ, pe o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a OUG, contul de tip escrow nu poate fi supus măsurii de poprire, în cadrul procedurilor de executare silită, reorganizare judiciară, insolvență și faliment, în cazul furnizorilor și producătorilor de energie termică.

Grigorescu a anunțat totodată că la nivelul sistemului de termoficare al Bucureștiului a început un proces de restructurare care vizează companiile RADET și ELCEN, care au împreună datorii de 4 miliarde de lei, la care se adaugă alte 1,6 miliarde de lei ale ELCEN către terți.

„Guvernul a găsit soluția legislativă pentru asigurarea, cel puțin pe perioada acestei ierni, a energiei termice în sistem centralizat pentru populație. În paralel, Ministerul Energiei a inițiat restructurarea ELCEN, proces care trebuie continuat pentru ca la final vom avea sisteme centralizate de încălzire eficiente”, a spus ministrul Energiei, Victor Grigorescu, citat de Agerpres.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *