Pandemia COVID 19: Cuplarea piețelor pentru ziua următoare și a piețelor intrazilnice este asigurată

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic Pandemia COVID 19: Cuplarea piețelor pentru ziua următoare și a piețelor intrazilnice este asigurată

În această perioadă când oamenii și afacerile se confruntă cu o situație fără precedent cu privire la impactul pandemiei COVID-19 asupra vieții in întreaga lume, prioritatea zero pentru OPEED-uri și OTS-uri este de a proteja sănătatea personalului lor, asigurând, în același timp, continuitatea tuturor operațiunilor în cadrul cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare (SDAC) și a piețelor intrazilnice (SIDC).

OPCOM a transmis Anunțul părților SDAC (Cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare) și SIDC (Cuplarea unică a piețelor intrazilnice) referitor la situația fără precedent cu privire la impactul pandemiei COVID-19.

Potrivit Anunțului, în ceea ce privește cuplarea piețelor pentru ziua următoare și a piețelor intrazilnice, au fost adoptate mai multe măsuri pentru a asigura stabilitatea operațiunilor. Acestea includ separarea fizică în cadrul echipelor operative respective și asigurarea posibilității ca OPEED-urile să ruleze sesiunile de licitație pe piața pentru ziua următoare și intrazilnică de la distanță. Mai multe părți SDAC și SIDC au decis să stopeze modificările în mediul de producție. Pentru detalii cu privire la aceste măsuri, participanții la piață pot contacta fiecare OTS și OPEED individual.

Deși situația pandemiei COVID-19 se schimbă de la o zi la alta, SDAC și SIDC nu se așteaptă la un impact semnificativ asupra capacităților lor de a opera piețele cuplate relevante, respectiv piața pentru ziua următoare și piața intrazilnică în circumstanțele actuale, se precizează în anunț.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *