Am aflat vineri de la ministrul Energiei, Toma Petcu, că strategia energetică va suferi unele modicări, pe parcursul procedurii de avizare de la Ministerul Mediului, care este una de durată.
„Strategia energetică este în procedură de avizare la Ministerul Mediului. Din păcate atunci când am preluat mandatul, am descoperit că de fapt acea procedură era blocată pentru că Ministerul Energiei ar fi trebuit încă de anul trecut, de la depunere, să realizeze o comisie de lucru pentru analiză. Vom merge mai departe cu procedura și toate modificările pe care le vor analiza specialiști din cadrul ministerului, din afara ministerului, cei din cadrul Ministerului Economiei și din celelalte ministere suport vor fi depuse în timpul procedurii de autorizare, pentru că astfel dorim să salvăm din etape. Dacă am fi retras această strategie și am fi reluat procedura de creionare și apoi am fi redepus-o la Ministerul Mediului probabil că pierdeam câteva luni bune, dacă nu chiar un an”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, la Caragele, jud. Buzău, cu ocazia unei prezentări a celui mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit de Romgaz.
Petcu a avut unele comentarii la proiectul de strategie lăsat de fosta echipă de conducerea a Minsiterului Energiei.”Strategia pe care ne-a lăsat-o fostul ministru al Energiei exclude câteva componente foarte importante, În primul rând mixul energetic, care este foarte important pentru România și este nevoie să-l menținem în continuare. Este foarte important să ne axăm foarte mult pe zona de cărbune, să știm cum putem susține această zonă. Avem câteva obiective stabilite prin programul de guvernare pe care trebuie să le includem în această strategie, care ne dorim să fie mai amplu dezbătută. Modelăm din mers proiectul de strategie energetica”, a spus ministrul Energiei.
Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Victor Grigorescu, a lansat în dezbatere proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050.