- Tranzacționarea continuă a energiei electrice se va extinde în următoarele țări: Bulgaria, Croatia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovenia
- Cuplarea intrazilnică la nivel european este o componentă esențială pentru finalizarea pieței interne europene de energie
Soluția unică europeană de cuplare a piețelor intrazilnice (SIDC) și proiectele de implementare locală confirmă lansarea celui de-al 2-lea val în noiembrie 2019. Alte șapte țări se vor alătura celor paisprezece țări care funcționează deja în regim cuplat, potrivit unui comunicat prezentat de OPCOM participanților la piața energiei.
Operatorii Pieței de Energie Electrică Desemnați (OPEED) și Operatorii de Transport și Sistem (OTS) confirmă data țintă pentru lansarea SIDC (cunoscută anterior ca XBID) și lansarea a încă două proiecte locale de implementare pe 19 noiembrie cu primele livrări pe 20 noiembrie, marcând astfel un alt pas important în direcția extinderii pieței unice intrazilnice europene integrate. Tranzacționarea continuă a energiei electrice se va extinde în următoarele țări: Bulgaria, Croatia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovenia. Acestea se alătură țărilor care operează deja SIDC: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia. Un al treilea val de lansare este preconizat până la sfârșitul anului 2020.
Această confirmare urmează finalizării cu succes a testării și a primei perioade de funcționare experimentală a pieței. Data de lansare din noiembrie 2019 este încă condiționată de finalizarea activităților de pregătire și lansare necesare.
Potrivit comunicatului, soluția SIDC este bazată pe un sistem IT comun cu un registru de ordine comun (SOB), un modul de management al capacităților (CMM) și un modul de transfer tranfrontalier (SM). Aceasta permite ca ordinele introduse de participanții la piață pentru corelarea continuă într-o zonă de ofertare să fie corelate de ordine introduse similar de participanții la piață în orice altă zonă de ofertare din cadrul proiectului, atât timp cât capacitatea de transport este disponibilă. Soluția intrazilnică permite atât alocarea explicită pe granițele Croația/Slovenia și Franța/Germania (asa cum a fost solicitat de către autoritățile de reglementare respective) cât și tranzacționarea continuă implicită. Aceasta este în concordanță cu modelul țintă al UE pentru o piață intrazilnică integrată.
Cuplarea intrazilnică la nivel european este o componentă esențială pentru finalizarea pieței interne europene de energie. Odată cu creșterea cotei de producere de energie intermitentă în mixul de producere european, conectarea piețelor intrazilnice prin tranzacționarea transfrontalieră este un instrument din ce în ce mai important pentru ca actorii de pe piață să îți mențină pozițiile echilibrate. Scopul inițiativei SIDC este de a crește eficiența globală a tranzacționării pe orizontul de timp intrazilnic.