Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit ieri după-amiază cu Giorgios Stassis, directorul general al Public Power Corporation (PPC). Acesta a fost însoțit de Alessio Menegazzo, Director pentru Sustenabilitate și Afaceri Instituționale Enel România și Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președintele Centrului Român al Energiei.
Întâlnirea de la Guvern are loc în contextul în care, luna aceasta, este planificată finalizarea tranzacției, respectiv preluarea oficială de către PPC a activelor Enel din România.
Potrivit surselor noastre, Alessio Menegazzo este preferat de noul patron să rămână la conducerea companiei, alături de un reprezentat al PPC.

Sursă foto: Guvernul României (site)
Preluarea Enel România de către grupul elen Public Power Corporation (PPC) se află pe ultima sută de metri, compania anunțând că va finaliza achiziția în viitorul apropiat. Aceasta constituie una dintre cele mai mari tranzacții din ultimele două decenii pe plan local, dar și una de ordin strategic pentru compania din Grecia.
PPC s-a angajat să continue și să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienți și servicii cu valoare adăugată. Grupul are în vedere și alte oportunități de dezvoltare pe piața din România. La sfârșitul anului 2022, PPC Renewables a semnat un acord de principiu cu MYTILINEOS pentru dezvoltarea, construcția și vânzarea unui portofoliu de energie solară de aproximativ 210 MW în România. În iulie, PPC Renewables a anunțat achiziția unei centrale eoliane de 84 MW în județul Tulcea de la Lukoil Group.

Sursă foto: Guvernul României (site)
Acordul de preluare a activelor Enel din România de către PPC a primit feedback pozitiv atât din partea Fitch, cât și din partea S&P. Preluarea Enel România de către PPC a primit aprobarea Comisiei Europene în luna iunie.