- Ministrul Tánczos Barna: Îmbunătățim sistemul informatic cu care am lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina care era pe umerii AFM, prin sisteme informatice mai performante
Avem fondurile necesare și putem să ridicăm până la trei miliarde de lei suma alocată pentru proiectul Casa Verde Fotovoltaice și, în felul acesta, am înțeles că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul, a precizat premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de guvern.
“Într-adevăr, am făcut demersurile pentru a pregăti bugetul AFM pentru anul 2023. În cadrul acestui buget, din fondurile GES, gaze cu efect de seră, am alocat o sumă de trei miliarde de lei pentru a finanța programul Fotovoltaice, Casa eficientă fotovoltaic, pentru a ajunge la cel puțin 150.000 de beneficiari în 2023. Anul trecut, în decembrie, am finalizat evaluarea dosarelor depuse. Sunt 40.000 de gospodării care deja beneficiază de o asemenea finanțare și la această cifră de 40.000 putem adăuga, în 2023,150.000 de beneficiari”, a prezentat ministrul Tánczos Barna, la solicitarea premierului.
Ministrul a precizat că se va folosi o procedură simplificată în care se reduce la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și, la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic, de certificatul de racordare, calitate de prosumator, practic și cu aceste trei documente, plus dovada că n-are datorie la stat și la bugetul local, poate să beneficieze de această finanțare, a spus Barna.
Până pe 15 februarie, urmează să se aprobe bugetul AFM și în luna martie să înceapă programul pentru a sprijini gospodăriile în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere energie electrică.
“Este o măsură foarte bună. V-aș ruga, totuși, să aveți în vedere ceea ce am discutat și am asumat la nivelul Guvernului, legat de simplificarea acestor proceduri de evitare a birocrației excesive, pentru ca procesul să poată să se deruleze oportun și să nu mai ajungem ca finalul de an să fie cel în care aglomerăm toate aceste activități absolut birocratice și nefolositoare. Nu ne ajută cu nimic, nici pe noi, nici pe cetățeni”, a subliniat premierul Ciucă.
Iar ministru Barna a concluzionat: Da, domnule ministru. Tocmai de aceea îmbunătățim și sistemul informatic cu care am lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina care era pe umerii AFM, prin sisteme informatice mai performante.
Bună ziua, pentru județul Neamț, comuna Tămășeni se poate accesa fonduri sau se încadrează în acest proiect?
Sigur se poate.
Buna ziua! Locuiesc la bloc de tara cu 2 niveluri. Am apartament cu 2 camere. Cum trebuie să procedez pentru a beneficia de proiect
Este o fumigenă povestea asta, persoanele doritoare nu se pot inscrie! Am depus un dosar complet la finele lui 2021, nu m-am luat nimeni în seamă în tot cursul anului trecut. Tantzos Barna minte! .Voicu din Deva
Buna ziua. Care sunt modalitățile de inscriere in acest program si când incepe. Si da este pe apucate?
De ce sunt excluse din program casele de vacanta? Tocmai utilizarea temporara asigura un surplus de energie in retea.
Începe în luna martie.