Proiectul „Un Milion pentru Romania” continuă: 1250 de puieți de plop alb au fost plantați la Prundu

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Proiectul „Un Milion pentru Romania” continuă: 1250 de puieți de plop alb au fost plantați la Prundu

O noua ediție a proiectului „Un Milion pentru Romania” s-a desfășurat la finele săptămânii trecute. Peste 1250 de puieți de plop alb au fost plantați în zona localității Puieni – Prundu, UP 7, județul Giurgiu!

Peste 80 de persoane au participat la această acțiune, dovedind implicare, responsabilitate, voluntariat, aflăm de la Luminița Durău, Fondatoare & CEO Phoenix Training, inițiatoarea proiectului, care a demarat în 2015 sub umbrela CNR- CME.

Alături de Luminița, au fost sponsorii – Gano Excel (echipa din Pitești și Craiova), GSM Mobila, Wiseroom SRL, Aqua Tulip SRL si partenerii –  Direcția Silvică Giurgiu, Ocolul Silvic Giurgiu, Diaspora Solidarity Group, Social Exchange sector 6 prin coordonatorul Alexandru Sorica și EFdeN, liderii din sustenabilitate!

Asistența tehnică a fost acordată de Ocolul Silvic Giurgiu prin ing. Constantin Mușat, care a fost alături de participanți întreaga zi, oferind instruirea necesară privind o plantare adecvată a puieților de plop alb.  

La acțiunea de plantare au mai participat elevi de la Liceul Teoretic Eugen Lovinescu din Bucuresti.

Tigla Constantin de la Aerobatstudio SRL a surprins momentele esențiale în filmele video, Agata Bulei, Teodora Nica și Sorin Ciupitu de la Max Design au susținut acțiunea cu vizualurile realizate.

Luminița Durău a transmis participanților: „Sunteți minunați, iar eu sunt norocoasă să vă am alături de mine! Lucrurile frumoase se întâmplă atunci când noi, mai mulți oameni buni, ne adunăm laolaltă și facem lucruri pe care de unul singur niciunul nu le-am putea face”.

InvesTenergy susține și promovează proiectul „Un Milion pentru Romania”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “Proiectul „Un Milion pentru Romania” continuă: 1250 de puieți de plop alb au fost plantați la Prundu”

  1. Bună dimineața !
    A fost o zi excepțională, încărcată cu energie pozitivă venită de la oamenii prezenți și zona in care am plantat plopi albi!
    Mulțumesc organizatorilor pentru efortul depus, mulțumesc echipei Gano Excel care în frunte cu Suu,director responsabil pe Europa ( care a plantat cot la echipa ), mulțumesc și invitaților mei Ion Nicolae și Deleanu Laurențiu !
    Să aveți o zi excepțională!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *