Propunere ARBIO: Energia din biomasă, subvenționată de poluatori, din Fondul de Mediu

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Propunere ARBIO: Energia din biomasă, subvenționată de poluatori, din Fondul de Mediu

Sectorul de producere energie din biomasă ar putea fi finanțat de la Fondul de Mediu, practic de către poluatori. Asociaţia Română de Biomasă şi Biogaz (ARBIO) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune finanţarea, de la Fondul de Mediu, a sectorului producerii de energie din biomasă, după expirarea schemei de sprijin prin certificate verzi.

„Am depus pe 15 martie în Parlament iniţiativa legislativă privind o schemă separată pentru biomasă şi biogaz. Este vorba despre modificări propuse Legii 220/2008 (privind stimularea energiei produse din surse regenerabile – n.r.). Am pregătit o schemă închisă, în care doar primii 300 de MW vor primi subvenţii ,care să se aplice imediat după ce sistemul de certificate verzi va expira”, a declarat Ilias Papageorgiadis, preşedintele ARBIO, cu ocazia unei conferințe de specialitate, citat de Agerpres.

Nu consumatorii vor plăti subvenţiile, ci poluatorii. Practic, propunem ca banii să provină din Fondul de Mediu, a subliniat acesta.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *