Restart Energy, o nouă premieră: Angajații a peste 300 companii pot achiziționa energie verde și gaze naturale sub formă de carduri cadou, la prețuri reduse

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Restart Energy, o nouă premieră: Angajații a peste 300 companii pot achiziționa energie verde și gaze naturale sub formă de carduri cadou, la prețuri reduse

Companiile își pot recompensa angajații în energie verde și gaze naturale, sub formă de carduri cadou. Restart Energy marchează o premieră, fiind și singurul furnizor de pe piața liberă care permite acum companiilor din România, partenere BenefitOnline, să își recompenseze angajații în energie verde și gaze naturale, sub formă de carduri cadou, cu prețuri reduse.

BenefitOnline funcționează ca un magazin online în care angajații a peste 300 de companii din țară au acces la cea mai variată gamă de beneficii flexibile, în limita bugetului setat de angajator. BenefitOnline aduce în piața românească o soluție unică prin care oferă posibilitatea tuturor angajaților sa aibă acces doar la beneficiile relevante pentru ei, permițându-le să și le gestioneze singuri, direct online.

“Noi, Restart Energy, dorim să fim prietenul clienților și căutăm să le oferim un sentiment de confort și siguranță.  De aceea, creăm în permanență produse cât mai aproape de nevoile lor, prin care îi ajutăm să economisească timp și bani, dar totuși să beneficieze de cea mai plăcută experiență de furnizare. Cardurile cadou de energie și gaz sunt o inovație pe piața din România și sunt concepute să aducă o economie reală, mai ales într-un sezon care presupune costuri ridicate la facturile de utilități,” declară Armand Doru Domuța, CEO Restart Energy.

Furnizor de energie electrică și gaze naturale pentru locuințe și companii, cu capital 100% românesc, Restart Energy s-a înființat în Timișoara, în timpul perioadei de liberalizare a acestui sector în România. Este furnizor pentru 30,000 de clienți casnici și 5,000 de companii.

Restart Energy este cunoscută și ca  prima companie din România care a introdus posibilitatea alegerii unui nou furnizor exclusiv online, fără birocrație și care a obținut un record mondial Guiness prin inițiativa de responsabilitate socială “Electric Tour” – cea mai lungă distanță parcursă cu o mașină electrică, pe teritoriul unei țări (detalii pe www.electrictour.ro). Totodată, este primul furnizor național care a funcționat de la înființare printr-un sistem de franciză, sistem care a acordat șansa multor firme locale să își diversifice serviciile, să creeze locuri noi de muncă și să își păstreze competitivitatea pe plan regional.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *