Conducerea Romgaz cere aprobarea actionarilor, in sedinta AGA din 25 aprilie, pentru a angaja o casă de avocatură pentru a reprezenta compania în procesele pe care le are cu administratorii ei, cu actualii sau foştii directori, precum şi cu propriii consilieri juridici, potrivit documentelor oficiale ale companiei.

Reprezentanţii companiei argumentează că Romgaz este parte vătămată şi parte civilă în mai multe procese penale în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi, foşti şi actuali directori, iar din sindicatul Romgaz fac parte şi consilierii juridici ai societăţii.
„În cazul în care, pe rolul instanţelor de judecată, s-ar afla spre soluţionare dosare având ca părţi procesuale SNGN Romgaz SA, pe de o parte, şi Sindicatul, pe de altă parte, iar reprezentarea societăţii ar fi asigurată de proprii consilieri juridici, ar putea exista suspiciunea unei lipse de obiectivitate în exercitarea profesiei de consilier din partea consilierilor juridici, care sunt şi membri de sindicat”, se specifica intr-un referat ce va fi prezentat actionarilor.
Romgaz S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale în România.Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei.