Rompetrol Rafinare rămâne pe profit

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Rompetrol Rafinare rămâne pe profit

Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 14,8 milioane de dolari în primele nouă luni din 2015, faţă de rezultatul negativ de minus 41,7 milioane dolari raportat în perioada similară a anului trecut.

rompetrol companie

Evoluţia pozitivă a indicatorilor a fost susţinută de creşterea cantităţilor procesate la cele trei unităţi de producţie ale companiei – rafinăriile Petromidia, Vega şi divizia de Petrochimie – care au prelucrat 4,25 milioane tone materie primă, cu 11% mai mult raportat la perioada similară din 2014, s eprecizează într-un comunicat al companiei. De asemenea, creşterea marjelor nete de rafinare cu 12,68 dolari/tonă în primele 9 luni 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014 a avut un impact pozitiv asupra rezultatelor companiei. Cifra de afaceri brută consolidată a atins valoarea de 3 miliarde dolari în primele 9 luni din 2015, în scădere cu 29% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (4,3 miliarde dolari), evoluţie determinată în principal de scăderea cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere.

Pe fondul creşterii cantităţii de materie primă procesată în perioada ianuarie – septembrie 2015, volumul exporturilor Rompetrol Rafinare au crescut cu 17%, în primele 9 luni ale acestui an, atingând valoarea de peste 1,1 miliarde dolari.

Vânzările diviziei de petrochimie au crescut cu 9% în primele 9 luni ale anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cele din trimestrul III au fost mai mari cu 20% faţă de perioada similară a anului 2014.

Cifra de afaceri brută consemnată de segmentul de distribuţie în primele nouă luni ale acestui an a fost de 1,77 miliarde dolari, în scădere cu 28% faţă pe perioada similară din 2014. Rezultatul net s-a situat la 8,6 milioane dolari în perioada ianuarie – septembrie 2015.

Cantităţile de carburanţi vândute în retail în primele 9 luni din 2015 au însumat 464.000 de tone, în creştere cu 2% comparativ cu perioada similară a anului 2014, iar cele în regim engros – 760.000 de tone. Peste 200.000 de tone de GPL au fost comercializate în perioada ianuarie – septembrie 2015 pe piaţa internă şi cea externă.

Evoluţia cotaţiilor internaţionale şi a cursului de schimb dolar-leu au influenţat negativ evoluţia principalilor indicatori financiari. În primele 9 luni ale anului 2015, cursul de schimb a fost cu 21% mai mare decât în 2014, iar cotaţiile exprimate în dolari au scăzut cu 39% la benzină şi 42% la motorină, efectul celor doi factori fiind scăderea efectivă în lei a cotaţiilor, cu 27% pentru benzină şi aproximativ 30% pentru motorină, faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Rompetrol Well Services, de la profit la pierderi

Rompetrol Well Services raportează pierderi de 1,43 milioane de lei la 9 luni, faţă de un profit de 12,635 milioane de lei la finele lunii septembrie 2014, conform raportului transmis BVB. Cifra de afaceri a scăzut cu circa 40%, la 38,626 milioane de lei.

Rompetrol Well Services este o companie membră a Grupului Rompetrol NV specializată în servicii de sondă pentru extracţia ţiţeiului şi gazelor naturale.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *