ROPEPCA, apel la parlamentari să nu voteze monopolul pe piața de gaze naturale

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic ROPEPCA, apel la parlamentari să nu voteze monopolul pe piața de gaze naturale

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) cere membrilor Parlamentului, înainte de votul final pe amendamentele propuse la OUG 64, să ia o decizie care să ţină cont de punctele de vedere exprimate de toate părţile interesate, inclusiv de către reprezentanţii industriei. Totodată, avertizează cu privire la riscurile pe care o decizie de introducere a unui monopol într-o piață liberă le ridică împotriva bunei funcționării pieței de gaze naturale.

Obligația propusă pentru producătorii de gaze naturale de a comercializa întreaga cantitate de gaze naturale produsă domestic exclusiv pe platforma română de tranzacționare de gaze naturale pentru o perioadă nelimitată de timp reprezintă, potrivit celor  19 dintre cei mai importanți deținători de acorduri de concesiune petrolieră onshore încheiate cu statul român, restricții asupra:

  • acordurilor comerciale bilaterale agreate prin negociere directă,
  • livrărilor trans-frontaliere de gaze naturale agreate prin negociere directă, reprezentând în fapt o interdicție asupra comerțului de gaze naturale direct bilateral cu furnizori, traderi și consumatori din alte State Membre,
  • exportului de gaze naturale,
  • dreptului producătorilor de a dispune liber de gazul natural produs, așa cum este stipulat în acordurile de concesiune încheiate cu Guvernul României.

Mai mult, asemenea obligații ar constitui un regim discriminatoriu între regulile de comercializare a gazelor naturale pentru producția internă și regulile aplicabile importurilor de gaze naturale, întrucât producătorii străini vor avea dreptul de a încheia contracte bilaterale negociate direct cu consumatori mari din România, în vreme ce producătorii autohtoni de gaze naturale nu vor avea voie să încheie asemenea contracte, se menționează în comunicatul transmis de ROPEPCA.

„În primele luni ale anului 2017, 15 milioane MWh de gaze naturale au fost deja tranzacționate pe Bursa Română de Mărfuri, față de un total de 14 milioane MWh pentru întreg anul 2016. Această evoluție în activitatea de tranzacționare arată că piața română de gaze naturale se dezvoltă în sensul creșterii lichidității; astfel, o obligație a producătorilor de a tranzacționa 100% din gazul natural extras pe platforme de tranzacționare nu se justifică”, a afirmat Harald Kraft, președintele ales al ROPEPCA.

În plus, se subliniază că propunerile votate de către Comisie reduc flexibilitatea pieței prin permiterea licențierii unei singure platforme de operare.  Aceasta s-ar traduce în esență în transferarea responsabilității pentru funcționarea pieței de gaze naturale într-o mare măsură către instituții guvernamentale, și ar crea o singură platformă de piață, cu atribuții monopoliste, susțin reprezentanții ROPEPCA.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *