Astăzi, 12 iunie, s-a lansat cea mai nouă companie românească în domeniul energiei regenerabile. Alt.Real este primul magazin online integrat de sisteme fotovoltaice din România care aduce împreună clienți casnici, companii, consultanți, instituții financiare și furnizori de servicii de instalare pentru panourile fotovoltaice.
Alt.Real este o platformă care facilitează tranziția către energie verde și duce la crearea unei comunități puternice care promovează sustenabilitatea.
În prezent, România are peste 55.000 de prosumatori, însă ANRE estimează că numărul acestora va ajunge la 140.000 la finalul anului și 500.000 până în 2030.

altreal.ro este un marketplace de tip one-stop shop pentru soluții fotovoltaice personalizate. Oricine dorește să devină prosumator, fie că este companie sau consumator casnic, găsește pe platformă informații despre tipul de sisteme fotovoltaice de care are nevoie, primește consultanță pentru accesarea fondurilor necesare investiției, are acces la o listă lungă de furnizori de servicii verificați și primește asistență până la finalizarea instalării. Alt.Real contribuie și la formarea celei mai mari comunități de prosumatori din România care să promoveze un trai sustenabil. În prezent, altreal.ro deservește regiunea de sud a României și urmează să se extindă la nivel național, de la începutul lunii august.
Idee românească, șlefuită în Amsterdam, finanțată cu bani din Dubai
Start-up-ul Alt.Real a fost fondat în noiembrie 2022 de către Lucian Toader și Michel Cojocaru, doi ingineri software, cercetători și antreprenori. Recent, li s-a alăturat și Gabriel Mutulete, expert în administrație publică cu studii absolvite la Bruxelles. Lucian Toader este inginer software, cercetător și antreprenor. Și-a început cariera la IBM, apoi a preferat să meargă în Amsterdam să studieze un Master în Sisteme Distribuite. A deținut funcții de conducere în companii de IT și a colaborat cu mai mulți cercetători din domeniu pentru publicarea de lucrări științifice în reviste de profil. Acolo l-a întâlnit pe Michel, tot inginer IT cu peste 10 ani de experiență, specializat acum pe softuri pentru vehicule electrice. Viziunea comună despre viitorul energiei regenerabile în România i-a ajutat să creeze povestea Alt.Real.
“Scopul inițial al proiectului Alt.Real este să producă o sinergie între tehnologie și natură. Este și să aducă o fundație de încredere pe piață energiei regenerabile, începând cu segmentul de prosumator – 0 – 400 kWp. Prin Alt.Real, ne propunem să oferim un mediu imparțial și echilibrat, în care companiile se remarcă prin calitatea serviciilor și prin diversitatea lor. Ne propunem să fim o voce atât pentru comunitatea în creștere de prosumatori, cât și pentru mediul de afaceri din domeniul energiei regenerabile din România.”, spune Lucian Toader, cofondator Alt.Real.
Printre cei mai importanți investitori se numără Cosmin și Ingrid Manea, fondatori ai InstaShop Dubai, un marketplace prezent în 10 țări, care a fost vândut către compania Delivery Hero pentru 360 de milioane de dolari. Acum cei doi sunt business angels pentru start-up-uri axate pe sustenabilitate.
De unde sunteți..
Din arad?