Schimbări majore în conducerea Electrica Furnizare. După Director General și Director responsabil cu achiziția de energie, se caută Șef la Divizia Vânzări

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Schimbări majore în conducerea Electrica Furnizare. După Director General și Director responsabil cu achiziția de energie, se caută Șef la Divizia Vânzări
  • Darius Dumitru Meșca este Director General interimar și, firește, poate fi unul dintre candidații intersați să conducă în continuare Electrica Furnizare. Este secondat de Mircea Pătrășcoiu (Director General Adjunct), fost Director General, potrivit informațiilor publicate pe site-ul societății

Electrica Furnizare este în plină campanie de recrutare oameni cheie în conducere.  Se caută Director General și Director Divizia Managementul Portofoliului (care va coordona activitatea de achiziție de energie) și, mai nou, compania are nevoie de un nou Director la Divizia Vânzări.

Citește și:

Compania Electrica Furnizare a anunțat demararea procesului de recrutare și selecție în vederea numirii unui Director Divizia Vânzări. Acesta va coordona activitatea de vânzări a companiei.

Compania AMROP România a fost selectată să ofere asistență de specialitate în procesul de recrutare.

Noul director de vânzări al societății trebuie să aibă minim 7 ani de experienţă profesională relevantă, minim 3 ani de experienţă relevantă în funcţii de administrare / conducere / coordonare dintre care minim 2 ani în companii/societăţi cu cifră de afaceri de minim 50 milioane de euro sau minim 500 de angajaţi. Se cere lipsa antecedentelor penale, candidatul să nu fi fost condamnat. Să aibă experienţă în gestionarea de procese de transformare comercială și în întocmirea si implementarea de strategii comerciale.

Anunțul de recrutare pentru poziţia de Director Divizia Vânzări Electrica Furnizare  poate fi vizualizat pe site-ul comopaniei. Cei interesați se pot înscrie până cel târziu în data de 06.10.2019.

Compania Electrica Furnizare este, în continuare, în fruntea clasamentului furnizorilor pe piața concurențială, cu o cotă de piață, în perioada ianuarie – iunie 2019, de 10,84%. Cota de piață a societății, ca furnizor de energie electrică pentru clientii finali, este 18,67% în prima jumătate a anului, iar cota de piață  în calitate de FUI, în funcție de energía electrică furnizată clienților în regim reglementat, SU, UI și clienților inactivi, este 50.82%, conform ultimului raport publicat de ANRE.

Electrica Furnizare funcționează în 18 județe ale țării, cu drept de furnizare în toată țara, prin Punctul de Lucru București și trei sucursale de furnizare a energiei electrice, cu câte șase agenții fiecare. De asemenea, compania are  Licență de Furnizare gaze naturale pentru desfășurarea activității de furnizare a gazelor naturale pe întreg teritoriul țării.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*