- Vom pune accent pe dezvoltarea infrastructurii energetice, a infrastructurii de transport și pe măsuri adresate energiei regenerabile. Interes pentru proiectele IPCEI, aflate în curs de lansare, cum este cel pentru hidrogen, conectarea în proiecte pentru dezvoltarea bateriilor
- Este necesară relansarea economiei deoarece șomajul este la cote alarmante, mai ales în rândul tinerilor
„România va demara procesul de reflecție asupra planului național de redresare, care se va ghida pe realizarea dublei tranziții verde și digitală. Vom pune accent pe dezvoltarea infrastructurii energetice, a infrastructurii de transport și pe măsuri adresate energiei regenerabile, cu scopul de a asigura tranziția către o economie cu nivel redus de carbon”, a declarat Secretarul de stat pentru afaceri europene, Dan Dragoș Drăgan, la reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru piața internă și industrie, în format videoconferință.
Aceasta a fost ultima reuniune organizată în cadrul actualului trio-ului de președinții a Consiliului Uniunii Europene format din România, Finlanda și Croația, fiind prezidată de Ministrul croat al economiei, antreprenoriatului și artizanatului, Darko Horvat.
Reuniunea a constituit un bun prilej pentru realizarea unui schimb de opinii între statele membre UE în ceea ce privește coordonarea și monitorizarea dimensiunilor de piață internă și industrie, în contextul prezentării de către Comisia Europeană a pachetului de comunicări din 27 mai a.c., privind Strategia UE de redresare. Totodată, a fost abordată tematica privind dubla tranziție ecologică și digitală, ca factori motori ai redresării europene, și consolidarea lanțurilor valorice strategice, se precizează al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Drăgan a susținut adâncirea pieței unice și eliminarea barierelor de pe piață, considerând importantă aplicarea Regulamentului de supraveghere a pieței și a Regulamentului privind recunoașterea mutuală și rolul standardelor armonizate. Acesta a spus că vor fi avute în vedere în acest proces, elementele incluse în Recomandările Specifice de Țară din cadrul Semestrului European, pentru asigurarea coerenței priorităților de investiții cu cele vizând reformele structurale.
În contextul discuției pe tema redresării UE și a prioritizării transpunerii în practică a pachetului propus de Comisia Europeană, Comisarul Breton anunțând în luna martie a.c. conceptul de ecosistem economic, partea română a evidențiat necesitatea autonomiei strategice a UE și dezvoltarea lanțurilor valorice strategice, susținând procesul de reindustrializare la nivelul UE, pentru care este necesară o analiză mai detaliată, în viitorul apropiat, a sinergiilor dintre ecosisteme în raport cu lanțurile valorice, clusterele și integrarea IMM-urilor. Pentru autonomia strategică este necesar accesul la materii prime rare din UE, pentru integrarea în lanurile valorice strategice, România având potențial în acest domeniu.
Secretarul de stat Dan Dragoș Drăgan a arătat interes pentru proiectele IPCEI, aflate în curs de lansare, cum este cel pentru hidrogen, conectarea în proiecte pentru dezvoltarea bateriilor sau în alte proiecte viitoare cum este cazul pentru industria farmaceutică. Demnitarul a subliniat că este necesară relansarea economiei deoarece șomajul este la cote alarmante, mai ales în rândul tinerilor. România intenționează să participe la instrumentul SURE, pentru care va fi semnat în curând Acordul de garantare.
În ce privește ajutorul de stat, Drăgan a evidențiat nevoia de a sprijini companiile în aceste perioade dificile, având în vedere focarul COVID-19, Comisia Europeană fiind cea mai în măsură să asigure echilibrul corect în mecanismele de intervenție ale statelor membre. Aceasta ar trebui să asigure funcționarea adecvată a pieței interne, întrucât sprijinul financiar al statelor membre nu ar trebui să dăuneze concurenței pe piața internă.
Miniștrii responsabili pentru industrie și piață internă au adoptat o Declarație Comună în care au salutat Planul de redresare european și au evidențiat faptul că acesta poate fi de succes dacă este susținut de o piață internă funcțională și de o abordare colaborativă pe mai multe nivele, în domeniile politicii industriale și al IMM-urilor, pe baza obiectivelor politice prezentate în pachetul de comunicări din Martie 2020. Miniștrii au subliniat că aspectele referitoare la industria și piață internă din Planul de redresare europeană vor fi monitorizate de Consiliul UE Competitivitate. Comisia Europeană a fost reprezentată de Thierry Breton, comisarul responsabil de piața internă. Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene va fi preluată de trio-ul Germania-Portugalia-Slovenia în perioada iulie 2020 – decembrie 2021.
Ministrul german, Peter Altmeier, a anunțat că motto-ul viitoarei Președinții germane a Consiliului Uniunii Europene „Count on the European partners’ support – together for Europe’s recovery” reflectă pe deplin nevoia de întărire a rezilienței și promovării redresării UE, în scopul fructificării lecțiilor desprinse pe durata pandemiei COVID-19. Din acest motiv, domeniul concurență este crucial și va juca un rol esențial în viitoarele dezbateri politice.