Șefii ANRE, la raport în Parlament. Se dezbat Rapoartele anuale privind activitatea reglementatorului în 2017, 2018 și 2020

Publicat pe Categorii Energie, Esential, Flux energetic
Prima Pagina Actual Esential Șefii ANRE, la raport în Parlament. Se dezbat Rapoartele anuale privind activitatea reglementatorului în 2017, 2018 și 2020

Mâine, 9 decembrie, la Camera Deputaților se dezbat Rapoarte anuale privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei pentru anii 2017, 2018 și 2020. Este ședință comună la care participă deputați ai Comisiei pentru industrii și servicii și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci  și senatori ai Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Comisiei economică, industrii și servicii și Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Conducerea Autorității Naționale  de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE se prezintă la raport în fața parlamentarilor, la o solicitare a Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, adresată Biroului Permanent, privind rediscutarea Rapoartelor de activitate ale ANRE pentru anii 2017, 2018 și  2019. De asemenea, trebuie prezentat Raportul anual privind activitatea Autorităţii pentru anul 2020 în fața Comisiilor parlamentare de specialitate. Practic, Comisia de Industrii și Servicii, condusă de Bende Sándor, vrea să ia la întrebări actuala conducere a ANRE pe toată perioada mandatului până în prezent.

Din echipa de conducere, Președintele ANRE Dumitru Chiriță și vicepreședintele Zoltan Nagy-bege au fost numiți de către Parlament în octombrie 2017. Reamintim că, la finele lunii septembrie 2021, echipa de conducere a ANRE a fost prezentă la audieri în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind preţurile energiei.

Citește și: https://www.investenergy.ro/sefii-anre-chemati-la-raport-in-parlament-la-solicitarea-comisiei-de-industrii-si-servicii-condusa-de-bende-sandor-se-vrea-rediscutarea-rapoartelor-de-activitate-pentru-2017-2018-2019-si-prezen/


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *