Sevil Shhaideh intră în Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Sevil Shhaideh intră în Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom

Sevil Shhaideh este membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, membru al Comitetului de Audit și membru al Comitetului Prezidențial și de Nominalizare ale companiei din data de 26 octombrie 2017 și până la urmatoarea Adunare Generală a Acționarilor.

Numirea a fost făcută ca urmare a renunțării lui Mihai Busuioc la mandatul în aceste funcții, se menționează într-un raport al companiei remis Bursei de Valori București. Busuioc a fost numit în urmă cu două săptămâni președinte al Curții de Conturi.

Sevil Shhaideh a demisionat recent din postul de vicepremier și ministru al Dezvoltării, fiind vizată de un dosar penal. Este licențiată a Facultății de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București, fiind specializată în diverse domenii, nu si în domeniul energetic, precum manager de proiect, expert în administrație publică și auditor în managementul calității și audit financiar. Shhaideh are o experiență de 20 ani în calitate de funcționar la nivelul administrației publice locale.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *