Silvia Vlăsceanu, ACUE: Costurile cu extinderea rețelei de gaze vor fi suportate de consumatori, în facturi

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Silvia Vlăsceanu, ACUE: Costurile cu extinderea rețelei de gaze vor fi suportate de consumatori, în facturi

Intenţia autorităţilor de a extinde reţeaua de gaze a ţării ignoră principiul eficienţei economice, iar consumatorii vor fi cei care vor suporta, în facturi, aceste costuri, a semnalat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), la videoconferința „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

„Deci vorbim de zona restrânse de concesiune unde cetăţenii vor trebui să suporte aceste tarife. Aici intervin probleme precum pe ce perioadă. Pentru a fi suportabile, se vor duce pe zeci de ani, ceea ce va genera dificultăţi operatorilor de distribuţie, mai ales în cazul celor mici”, a precizat Vlăsceanu, potrivit Agerpres.

În realitate gradul de conectare a populaţiei este de 50%, întrucât în multe oraşe, inclusiv în Bucureşti, alimentarea cu gaze nu se face prin contracte individuale cu cetăţenii, ci prin asociaţii de bloc. În schimb, politicienii spun că doar 30% dintre români sunt racordaţi la reţeaua de gaze, spune reprezentanta ACUE.

Totodată, Vlăsceanu a criticat şi lipsa de iniţiativă a autorităţilor în ceea ce priveşte sprijinirea consumatorilor vulnerabili.

„În concluzie, lipsa de dialog (cu autorităţile – n.r.). În loc să colaborăm şi să venim cu măsuri comune, ce se poate, ce nu se poate, în final se încearcă o învrăjbire că operatorii fac şi dreg. Dar operatorii trăiesc pentru că au clienţi, este în interesul lor să aibă clienţi mulţumiţi, trebuie să există o relaţie extraordinară între operatori şi clienţi, pentru că altfel nu se poate funcţiona această piaţă”, a adăugat reprezentanta ACUE, citată de Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *