Statul ia banii de investiții de la companiile energetice. După Romgaz, Ministerul Energiei a cerut dividende suplimentare de la Nuclearelectrica de 238 milioane lei

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Statul ia banii de investiții de la companiile energetice. După Romgaz, Ministerul Energiei a cerut dividende suplimentare de la Nuclearelectrica de 238 milioane lei

După Romgaz, statul, prin Ministerul Energiei, cere dividende suplimentare și de la Nuclearelectrica.

Consiliul de Administrație al companiei a convocat Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor pentru data de 10.12.2018, pentru “aprobarea propunerii privind repartizarea de dividende în conformitate cu prevederile art. II și III din OUG nr. 29/2017, aprobarea valorii totale a dividendelor brute în valoare de 238.000.000 lei, a valorii dividendului brut pe acțiune în valoare de 0,78935014 lei, a datei plații dividendelor, respectiv data de 28 decembrie 2018 și a modalităților de plată”, se precizează în informarea transmisă de SNN Bursei de Valori București.

Decizia de convocare a AGOA vine ca urmare a solicitării Ministerului Energiei, acţionarul majoritar al companiei, cu o participaţie de 82,49%, transmisă în data de 6 noiembrie, privind elaborarea si prezentarea de către conducerea executivă, respectiv administrativă a societății, a unui Raport de fundamentare a propunerilor de redistribuire/distribuire a dividendelor către acționari. Solicitarea are la bază Memorandumul emis de Ministerul Finanțelor Publice cu tema „Măsuri ce trebuie întreprinse de către instituțiile publice implicate pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 29/2017 referitoare la distribuirea/redistribuirea sumelor înregistrate la „rezultatul reportat” și „alte rezerve” de către societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome”, aprobat în ședinta Guvernului României din data de 31.10.2018, se precizează în informarea companiei.

Anul trecut, în ședința AGOA din data de 11 iulie,acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație de a nu distribui dividende suplimentare din rezerve și rezultatul reportat, sumele respective fiind necesare SNN pentru realizarea investițiilor majore, cu precădere programul de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă.

Cu o zi în urmă, Ministerul Energiei a cerut şi de la Romgaz dividende suplimentare în sumă de 501 milioane de lei.

Citește și: La cererea Ministerului Energiei, Romgaz distribuie dividende suplimentare de 500 milioane lei în 2018. Urmează să se conformeze și alte companii energetice

Nuclearelectrica a plătit dividende în acest an, în sumă de 271 milioane de lei. În primele şase luni ale acestui an, SNN a obţinut un profit net de 182,3 milioane de lei, cu 15,93% mai mare faţă de profitul net înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *