- Operatorul de transport a transmis ANRE o analiză a evoluției capacității alocate pe termen lung din punct de vedere al notificării acesteia în piața de energie
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE comunică că, în luna septembrie 2019, CNTEE Transelectrica a efectuat și a transmis o analiză a evoluției capacității alocate pe termen lung din punct de vedere al notificării acesteia în piața de energie. Concluzia operatorului de transport este că metoda rezervării pentru alocarea pe PZU nu mai este necesară, se precizează în comunicatul ANRE.

Pentru exemplificare, CNTEE Transelectrica SA a prezentat situațiile comparative ale capacităților alocate față de capacitățile nenotificate, pentru granița România-Ungaria (în anii 2018 și 2019). Potrivit acestora, participanții la piață folosesc predominant opțiunea financiară a drepturilor fizice de transport, prin aplicarea principiului “Use It or Sell It”. Din analiza situației comparative OTS, reiese că, în mod constant, în fiecare lună a anului 2018, un procent de peste 85% din ATC s-a vândut utilizând “Use It or Sell It”. La fel și în anul 2019, în primele 6 luni, peste 99% din ATC s-a vândut pe baza aceluiași principiu, se specifică în comunicatul ANRE.
Deoarece au constatat că tendința participanților la piața ATC, operatorii de transport din România și Ungaria au propus autorităților de reglementare vizate să se renunțe la alocarea fracțiunii de 20% din ATC lunar pentru alocarea pe PZU.
ANRE prezintă Anexa privind situațiile comparative privind vânzarea ATC în anii 2018 și 2019
https://www.anre.ro/ro/presa/comunicate/comunicare-01-10-2019