Compania naţională de transport al gazelor Transgaz a aniversat 10 ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Cu această ocazie, conducerea a prezentat realizările și planurile de investiții și nu numai. Astfel, Transgaz are în derulare, până în anul 2026, un număr de nouă proiecte de dezvoltare în valoare totală de 1,62 miliarde de euro, a declarat directorul general al companiei, Ion Sterian.
Compania a depus o ofertă pe 28 decembrie 2017 pentru a cumpăra Vestmoldtransgaz, compania de transport al gazelor din Republica Moldova care se ocupă de construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. „Săptămâna aceasta sau cel mai târziu cea viitoare comisia de privatizare va anunţa rezultatul, sperăm că vom fi noi cei declaraţi câştigători”, precizat Sterian, citat de Agerpres.
Totodată, Transgaz a depus o scrisoare de interes pentru a participa la achiziţia unei părţi dintr-un pachet de acţiuni de 66% la DESFA, din Grecia, alături de compania spaniolă Reganosa, urmând ca pe 16 februarie consorţiul să depună oferta fermă pentru cumpărarea pachetului.
Un alt proiect important este gazoductul BRUA, care va lega Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Prima fază a proiectului, la care se lucrează, va porni din localitatea Podişor, până la Recaş, cu o investiţie de 530 milioane de euro, din care 180 de milioane de euro bani europeni. A doua parte a proiectului BRUA va asigura posibilitatea transportului volumelor de gaze din Marea Neagră spre Europa Centrală. A treia fază vizează reabilitarea şi înlocuirea unor conducte din sistemul naţional de transport al gazelor şi dezvoltarea a 4 sau 5 staţii noi de comprimare.
Alte proiecte ale Transgaz se referă la noi dezvoltări în scopul preluării gazelor de la ţărmul Mării Negre, în valoare de peste 280 de milioane de euro.
Potrivit reprezentantului companiei, valoarea dividendelor cuvenite acţionarilor TGN a depăşit 545 milioane de lei în anul financiar 2016, dividendul brut pe acţiune ajungând la 46,33 de lei, fiind de aproape cinci ori mai mare faţă de 2007, anul dinaintea listării companiei la BVB.