Tribunalul Bucuresti a aprobat procesul de fuziune prin absorbție a două societăți de servicii energetice din cadrul Grupului Electrica, respectiv Societatea Filiala de Întreținere și Servicii Energetice ”Electrica Serv” S.A. („FISE Electrica SERV”), in calitate de societate absorbanta si Servicii Energetice Muntenia S.A. („SEMU”), în calitate de societate absorbită.

Electrica informează, printr-un raport transmis BVB, că în data de 17.09.2020 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea formulată de FISE Electrica SERV, în calitate de societate absorbantă, respectiv de SEMU, în calitate de societate absorbită, a constatat legalitatea operțtiunii de fuziune și a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind procesul de fuziune.
În continuare, ca urmare a aprobării procesului de fuziune de către instanță, cele două societăți participante vor finaliza toți pașii procedurali și operationali necesari implementării fuziunii începând cu data efectivă 30.11.2020, dată de la care fuziunea își produce efectele, conform Proiectului de Fuziune și a Hoărărârilor Adunărilor Generale Extraordinare ale Acționarilor FISE Electrica Serv, nr. 5 din 25.08.2020, respectiv SEMU, nr. 2 din 25.08.2020 privind aprobarea fuziunii, precizează Electrica.
Fuziunea va produce efecte începând cu luna decembrie. SEMU, în calitate de societate absorbită, își va înceta existența, urmând a fi dizolvată fără a intra în lichidare, iar activele și pasivele deținute de aceasta vor fi transferate prin efectul operațiunii de fuziune prin absorbție și de drept către FISE Electrica Serv, în calitate de societate absorbantă, în schimbul emiterii în favoarea acționarului societății absorbite, respectiv Societatea Energetica Electrica, de noi acțiuni la capitalul social al societății absorbante.
Grupul Electrica este în plin proces de transformare. Din ianuarie 2021, va exista o singură societate de distribuție care se va numi Distribuție Energie Electrică România. Fuziunile, finalizate până pe 31 decembrie 2020
“Fuziunile aprobate de Consiliul de Administrație al Electrica sunt în linie cu noua Strategie a Grupului și reprezintă pași importanți în atingerea obiectivului ce vizează optimizarea modelului de afaceri. Suntem convinși că fuziunea companiilor de distribuție și cea a celor de servicii energetice vor aduce multe beneficii pentru Grup. Scopul este reprezentat de eficientizarea activității, astfel încât brand-ul Electrica să-și consolideze imaginea de cel mai puternic jucător de pe piața energiei electrice. Implementarea strategiei asigură perspective solide de dezvoltare a companiei, iar rezultatele încep deja să se vadă”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica.