Societatea Națională Nuclearelectrica anunță că lucrările aferente opririi planificate a Unitatii 2 CNE Cernavodă se vor finaliza în data de 02 iunie 2017, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional se va realiza în aceeași zi.
Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 6 mai 2017 în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. Potrivit unui comunicat transmis de SNN, în perioada opririi planificate, s-au efectuat peste 10.000 de activități din următoarele programe:
- programul de întreținere preventive și corectivă;
- programul de inspecții;
- programul de testare pe perioada oprilor planificate, conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită;
- programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.
Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Anterior intrării în programul de oprire planificată, Unitatea 2 CNE Cernavodă a funcționat continuu de la ultima oprire planificată din anul 2015, timp de 704 zile, ceea ce reprezintă o performanță în industria nucleară, performanță asociată profesionalismului personalului și calității programelor și proceselor centralei, susțin reprezentanții Nuclearelectrica.
Conform datelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, România, prin cele două unități în operare de la CNE Cernavodă, ocupă primul loc dintr-un total de 454 unități nucleare din 30 de țări (cu date raportate la AIEA) cu un factor de capacitate mediat pe ultimii 3 ani de 94% și primul loc dintr-un total de 566 unități nucleare din 32 de țări (cu date raportate la AIEA) cu un factor de capacitate de la punerea în funcțiune până la sfârșitul anului 2016 de 91,9%.