„Să punem Oamenii din Energie în lumină”. La Gala InvesTenergy 2022 dedicată specialiștilor în energie, Dl Dan Drăgan, Secretar de Stat, a prezentat și premiat o Doamnă a energeticii românești, pentru profesionalism, dedicare și performanțe în activitate – Dna Elena Popescu, Director General în Ministerul Energiei.
Vă invităm să vizionați momentul de premiere. Felicitări Dna Elena Popescu! Respect și prețuire!
Absolventă a Universității Politehnica din București, Facultatea Energetică, secția Centrale Nucleare Electrice și doctor în domeniul tehnologiilor de producere a energiei, Dna Elena Popescu este unul dintre energeticienii cu cea mai mare experiență și expertiză din țară.
Și-a început cariera în domeniul nuclear în cadrul antreprizei „Nuclearmontaj” București și Cernavodă, una dintre firmele care au participat la lucrarile de montaj ale părții nucleare de la CNE Cernavodă – Unitățile 1 și 2. A fost responsabil pe probleme nucleare în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, Bruxelles, în perioada 2007-2012, poziție din care a facilitat – printre altele – obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene pentru Proiectul Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă.
În prezent, este Directorul General al Direcției Politici Energetice din cadrul Ministerului Energiei.
Este, de asemenea, un negociator certificat, un expert în relații europene și internaționale și un strateg reputat în domeniul politicilor energetice.