Volker Raffel este un CEO valoros datorită viziunii sale strategice într-un sector într-o continuă schimbare, angajamentului față de companie și echipă, precum și abilității de a conduce E.ON România prin provocările economice și reglementările sectorului energetic.
La gala aniversară InvesTenergy – 10 ani pentru Energie și Oameni, Andreea Negru, Brand Manager și Purtător de cuvânt Romgaz, a acordat lui Volker Raffel, CEO E.ON Romania, distincția InvesTenergy în semn de apreciere pentru excelență în leadership, inovație revoluționară și performanță remarcabilă.
Felicitări, Volker Raffel! Respect și prețuire!
Vă invităm să vizionați momentul de premiere:
Andreea Negru: “Când a terminat liceul, nu era decis asupra profesiei pe care să o urmeze. Dar declicul a avut loc la scurt timp, prin 1992. Inițial, ar fi vrut să meargă în Canada, în căutarea aventurii. Dar prietenii lui l-au sfătuit să se ducă într-o țară din fostul bloc comunist, dacă vrea cu adevărat să aibă parte de aventură. Așa a ajuns în Letonia, unde între vizitele făcute în diverse locuri din țară mai câștiga ceva bani predând limba germană. Într-o zi s-a produs o pană de curent, care a ținut mai multe zile. Rămăsese nu doar fără lumină – nu mai funcționa nimic, nici frigiderul, nici televizorul, nici căldura, nici pompa de apă. Atunci a realizat pe propria-i piele cât de dependenți suntem de energie. Așa a luat decizia de a se îndrepta către o carieră din domeniul energiei. Au urmat ani de studii temeinice în domeniu. Mai exact, studii tehnice universitare, cu specializarea Fizică (Universitatea din Karlsruhe, Germania), precum și studii de inginerie în Franța (Institut National Polytechnique de Grenoble), cu specializarea Energie și Energie nucleară.

Astăzi, Volker Raffel are peste 25 de ani în cadrul E.ON, timp în care a deținut diverse funcții de conducere, cum ar fi cea de Director pentru Managementul Energiei, Comunicare și Coordonare la PreussenElektra, compania de energie nucleară a grupului. În România, a făcut parte din echipa implicată, începând cu anul 2004, în procesul de privatizare a fostei Electrica Moldova, ulterior fiind director general adjunct al companiei de distribuție până în anul 2008. Iar începând cu data de 1 august 2021, a preluat poziția de CEO al E.ON România, remarcându-se prin decizii asumate și orientate spre viitor.
Totodată, din aprilie 2024, deține funcția de președinte al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din România (ACUE). De asemenea, este membru în board-ul FIC România (Consiliul Investitorilor Străini din România. Iar recent a fost numit președinte al AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno- Germană.
Volker Raffel este un CEO valoros datorită viziunii sale strategice într-un sector într-o continuă schimbare, angajamentului față de companie și echipă, precum și abilității de a conduce E.ON România prin provocările economice și reglementările sectorului energetic. Acordăm această distincție pentru excelență în leadership, inovație revoluționară și performanță remarcabilă”.

Volker Raffel: “Este adevărat că acum 21 de ani am venit pentru prima dată în România, dar încă sunt neamț și inginer. Asta sunt, scurt.
Mulțumesc Cristina, felicitări pentru talentul tău de a organiza acest eveniment aniversar la 10 ani de InvesTenergy, mulțumesc pentru onoarea de a câștiga acest premiu”.
