“Este jurnalistul acela nonconformist, vulcanic, doldora de știință și de informații, de foarte multe ori incomod, dar întotdeauna iubit și apreciat de oameni, fie ei miniștri, directori de companii sau specialiști în domeniul energiei. O cunoaștem cu toții și o îndrăgim!“
Pentru o carieră jurnalistică remarcabilă, implicare și profesionalism, Ion Lungu, Director Executiv AFEER, a premiat-o, La Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor, pe Dr. Ing. Gabriela MOROIANU, fondator și director general Focus Energetic.
Ion Lungu: “Ca orice Specialist serios, a absolvit Facultatea Politehnica București. De asemenea, ca orice inginer serios a lucrat o perioadă într-o întreprindere fanion a industriei românești, după care – văzând cum bate vântul și că sunt meserii mai frumoase și mai atractive – s-a hotărât să treacă în jurnalism. A lucrat la două cotidiene de mare prestigiu – Evenimentul Zilei și Ziua. An de an, organizează o conferință la care suntem invitați când vrem să știm cum trece iarna, dacă va fi bine sau nu. Acolo se discută programul de iarnă și de la niciuna din conferințe nu a lipsit ministrul Energiei. Între timp, s-a hotărât să își perfecționeze cunoștințele și pregătirea în domeniul energetic și a susținut o teză de doctorat referitor la prețul petrolului și influența asupra economiei, Mă bucur că am fost și eu unul dintre referenți la această teză de doctorat. Dacă citind prin presă găsiți expresii consacrate cum ar fi “prețul luminii” sau „s-a scumpit lumina”, veți ști că este vorba de Gabi Moroianu”.
Vă invităm să vizionați momentul de premiere. Felicitări, Gabi Moroianu! Respect, admirație și prețuire!
Gabriela Moroianu: „Pe cuvântul meu, nu numai că am fost surprinsă, dar chiar eram la masă cu Corina Popescu și Alina Rușanu și când erau premiați Oamenii pe scenă, chiar mă plângeam Uite, pe mine nu mă premiază nimeni! Din clasa a 12-a nu am mai primit și eu în premiu! Cristina, este o surpriză extraordinară! Mulțumesc mult!”
Gabriela Moroianu este absolventă a Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea „Tehnologia Construcţiilor de Maşini”, promoția 1991, cu doctorat în Ştiinţe economice, cu teza „Preţul petrolului şi influenţele asupra economiei” obținut în anul 2011 la Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” al Academiei Române. Este fondator și director general al publicației de specialitate Focus Energetic.
Și-a început cariera profesională la S.C. Turbomecanica S.A, unde a lucrat timp de 8 ani, după care, în 1992, s-a alăturat echipei de jurnaliști, ca redactor, la cotidianul de mare tiraj „Evenimentul Zilei” (1992-1996), a continuat ca redactor și șef de departament la cotidianul „Ziua” (1996-2009), iar, în anul 2010, și-a înființat propria publicație, dedicată analizelor și informaţiilor din domeniul energie-resurse energetice-schimbări climatice.
În fiecare an organizează cu succes evenimente care au devenit deja de referință în peisajul de evenimente/dezbateri tehnico-științifice din România.